Trupa finlandeză The Rasmus spune că se bucură să revină la Festivalul "Peninsula"

Membrii trupei finlandeze The Rasmus, care au revenit la Festivalul "Peninsula" de la Târgu Mureş după prestaţia excelentă din 2006, au declarat că se bucură să revină la festival şi să îi întâlnească pe cei de la formaţia Europe, dar s-au arătat interesaţi şi de Korn şi Gorillaz Sound System.

57 afișări
Imaginea articolului Trupa finlandeză The Rasmus spune că se bucură să revină la Festivalul "Peninsula"

Trupa finlandeză The Rasmus spune că se bucură să revină la Festivalul "Peninsula" (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Solistul Lauri Johannes Ylönen a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că la concertul pe care The Rasmus îl va susţine în cursul serii vor cânta piese de pe fiecare album.

Despre ultimul album, el a precizat că membrii trupei au făcut cam tot ce a ţinut de producţie şi că, imediat ce apărea o idee nouă, se apucau de înregistrat.

Finlandezii au spus că se bucură că au revenit la "Peninsula", pentru că toţi membrii trupei şi-au făcut prieteni în România, atât la festival, cât şi cu ocazia filmării uneia dintre variantele de videoclip la cunoscuta lor piesă "In the Shadows", în urmă cu câţiva ani, la care au contribuit circa 200 de persoane.

Finlandezii au spus că au o părere bună despre români şi că se poate vedea onestitatea pe feţele lor.

Întrebaţi cu cine ar fi bucuroşi să se întâlnească la festival, aceştia au indicat cunoscuta formaţie Europe, dar s-au arătat interesaţi şi de Korn şi Gorillaz Sound System - ultima dintre trupe va urca, vineri seara, pe scena principală, chiar după concertul celor de la The Rasmus.

La festival s-au adunat, până vineri după-amiază, în jur de 15.000 de "peninsulari", cam tot atâţia câţi au fost prezenţi la show-ul The Rasmus de la "Peninsula" din 2006.

"The Rasmus se întorc pentru a plusa nebunia rock pe care au produs-o data trecută", afirmă organizatorii.

Festivalul Peninsula, care a început joi şi se desfăşoară până duminică, la Târgu Mureş, va reuni peste 70 de artişti, printre ei numărându-se Korn, Tricky, Europe, Gorillaz Sound System, The Rasmus, Above & Beyond sau Fedde Le Grand.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici