Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole va fi transportat la Ploieşti joi spre vineri, de la 1.30

Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole va fi transportat de la Sala Radio din Capitală la Ploieşti în noaptea de joi spre vineri, cortegiul funerar urmând să plece în jurul orei 1.30, potrivit unei dorinţe de ultimă oră a familiei artistei, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii SRR.

69 afișări
Imaginea articolului Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole va fi transportat la Ploieşti joi spre vineri, de la 1.30

Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole va fi transportat la Ploieşti joi spre vineri, de la 1.30 (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Potrivit dorinţei familiei Mădălinei Manole, sicriul cu trupul neînsufleţit al acesteia nu va mai rămâne peste noapte, până vineri în jurul orei 9.30, în foaierul Sălii Radio, aşa cum era anunţat iniţial, cortegiul funerar urmând să plece spre Ploieşti în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 1.30.

Potrivit reprezentanţilor Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), familia cântăreţei a modificat programul anunţat iniţial din cauză că nu doreşte ca presa să se deplaseze după cortegiu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole a fost depus în foaierul Sălii Radio joi, în jurul orei 15.30, artista fiind aşteptată de circa 100 de fani şi de reprezentanţi ai presei. Cei prezenţi au aplaudat-o pe artistă în momentul în care sicriul a fost depus în foaierul Sălii Radio.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici