Ultimul album Coldplay, vândut într-un număr record de exemplare (Video)

Un număr de 125.000 de exemplare din cel mai recent album al trupei Coldplay au fost cumpărate în ziua lansării, cifră care, dacă se menţine, poate face din produsul muzical un record de vânzări pe piaţa britanică.

171 afișări
Imaginea articolului Ultimul album Coldplay, vândut într-un număr record de exemplare (Video)

Ultimul album Coldplay, vândut într-un număr record de exemplare

Albumul intitulat "Viva La Vida, Or Death and All His Friends" este cel de-al patrulea al trupei şi a fost lansat pe piaţa din Marea Britanie joi, 12 iunie, zi în care peste 125.000 de exemplare au fost achiziţionate de fanii trupei, informează Rte.ie.

Potrivit estimărilor, vor fi vândute între 400.000 şi 500.000 de exemplare numai în prima săptămână, menţinerea acestei rate de cumpărare putând face din produsul muzical unul dintre cele mai rapid vândute albume de pe piaţa britanică.

"Primele date de vânzări ne-au depăşit şi cele mai optimiste previziuni şi ne arată gradul ridicat de popularitate al trupei, deşi a fost departe de scenă timp de trei ani, a spus un reprezentant al companiei HMV, care distribuie albumul.

Albumul lansat anterior de trupă, intitulat "X&Y", a înregistrat vânzări de 465.000 de exemplare în prima săptămână de la lansare.

Coldplay este o trupă britanică de rock, formată în 1998, în Londra. Formaţia este compusă din Chris Martin (voce, pian), Jonny Buckland (chitară), Guy Berryman (bas) şi Will Champion (tobe).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici