Un criminal britanic a fost lăsat în libertate pentru că îi era frică de închisoare

Un criminal britanic, condamnat pentru agresarea unei octogenare şi având cazier pentru înjunghierea mortală a unui prieten de-al său, a fost lăsat în libertate pentru că era îngrozit de închisoare, informează Daily Express.

25 afișări
Imaginea articolului Un criminal britanic a fost lăsat în libertate pentru că îi era frică de închisoare

Un criminal britanic a fost lăsat în libertate pentru că îi era frică de închisoare (Imagine: Daily Express)

Keith Hopkins (27 de ani) a recunoscut că a târât-o pe asfalt pe Winifred Phipps (81 de ani), pe care a încercat s-o jefuiască pentru a plăti o datorie unui traficant de droguri.

Bărbatul mai fusese condamnat la trei ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat mortal un prieten şi are un cazier stufos, potrivit Daily Express. El a fost lăsat, totuşi, în libertate, fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, după ce judecătorul l-a văzut tremurând şi comportându-se îngrozit în timpul audierilor.

"În timp ce vă aflaţi în arest, ceva v-a înfricoşat. Nimeni nu ar vrea ca o persoană să fie supusă unei asemenea terori, precum aceea pe care am văzut-o la dumneavoastră", a spus judecătorul, la pronunţarea seninţei.

Victima sa, Winifred Phipps, care încă suferă de atacuri de panică şi coşmaruri, a caracterizat sentinţa ca fiind "ruşinoasă".

"Am fost foarte surprinsă să aud că a scăpat fără condamnare la închisoare. Nervii mei sunt la pământ după ce s-a întâmplat. Nu suport să-mi amintesc acea zi", a spus victima.

Oficiali ai Ministerului britanic de Interne au declarat că sentinţa indică o judecată delăsătoare şi că victima a fost dezamăgită de un "judecător stupid".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici