Un poliţist s-a oferit să testeze un etilometru pentru un grup de studenţi. Motivul pentru care a fost demarată o anchetă internă

Un poliţist din Michigan, Statele Unite este subiectul unei anchete interne după ce s-ar fi prezentat beat la un curs de formare despre etilometre, transmite metrotimes.com.

7794 afișări
Imaginea articolului Un poliţist s-a oferit să testeze un etilometru pentru un grup de studenţi. Motivul pentru care a fost demarată o anchetă internă

Un poliţist s-a oferit să testeze un etilometru. Se pare că acesta era de fapt beat

Cursul a avut loc la departamentul de poliţie, iar poliţistul s-a oferit să participe la demonstraţii. Acesta a suflat, iar testul a arătat limita legală în statul Michigan.

„Concluzia este că acesta s-a prezentat la locul de muncă sub influenţa alcoolului”, declară şeful departamentului, James Craig, pentru postul de ştiri WXYZ. „Desigur că este o problemă, atât pentru mine, cât şi pentru faptul cum a fost tratată situaţia”, adaugă acesta.

Departamentul de poliţie din Michigan nu l-a pedepsit pentru că poliţistul nu ar fi fost înarmat la momentul incidentului şi nici nu şi-a condus propria maşina până la curs, informează metrotimes.com.

„În timpul cursului, acesta a oferit o mostră şi a rezultat faptul că avea alcool în organism”, susţine locotenentul Mike Shaw. „Poliţistul a fost dat afară de la curs şi trimis la departamentul său”, adaugă Shaw.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici