Una dintre chitarele lui Jimi Hendrix, scoasă la licitaţie (Galerie Video)

Una dintre chitarele preferate ale lui Jimi Hendrix, căreia acesta i-a dat foc în urmă cu 40 de ani, în timpul unui concert, şi despre care se credea că nu va mai fi vreodată recuperată, va fi scoasă la licitaţie în septembrie, la Londra.

119 afișări
Imaginea articolului Una dintre chitarele lui Jimi Hendrix, scoasă la licitaţie (Galerie Video)

Una dintre chitarele lui Jimi Hendrix, scoasă la licitaţie (Galerie Video)

Chitara, un model Fender Stratocaster 1965, dotată cu un dispozitiv de aprindere, a fost incendiată în timpul unui concert de la Finsbury Astoria din Londra, în martie 1967.

În urma acestui incident, Hendrix a fost transportat la spital cu arsuri minore la nivelul mâinilor. Echipa legendei rock a recuperat chitara.

În cele din urmă, instrumentul a intrat în posesia agentului de presă al lui Hendrix, Tony Garland, care a ţinut-o în garajul părinţilor săi până anul trecut, când a fost descoperită de nepotul acestuia.

Chitara va fi scoasă la licitaţie de casa Fame Bureau, din Londra, pe 4 septembrie.

Chitara a fost evaluată la o sumă minimă de 500.000 de lire sterline (999.000 de dolari).

Printre celelalte obiecte scoase la licitaţie se numără ultimul album de poezii al lui Jim Morrison, celebrul solist al trupei The Doors.

"Momentul în care Hendrix a ars chitara reprezintă unul hotărâtor în performanţele live", a declarat Ted Owen, directorul de achiziţii la casa de licitaţii.

Hendrix, decedat în 1970, a ars două chitare pe scenă, el repetând momentul la un festival din 1967.

În cadrul unei licitaţii, o altă chitară a artistului, cunoscută ca Woodstock Stratocaster, a fost vândută pentru suma de 1,8 milioane de dolari.

Jimi Hendrix - Voodoo Chile

Jimi Hendrix - All Along The Watchtower


Jimi Hendrix - Hey Joe

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici