Unde pot accesa românii internetul 5G, la ce preţuri şi cu ce telefoane: Trei operatori din România au lansat servicii 5G

Trei operatori telecom de pe piaţa din România, Orange, Vodafone şi Digi Mobil, au lansat servicii 5G în mai multe oraşe. Vă prezentăm zonele acoperite de noua tehnologie, abonamentele disponibile şi telefoanele care pot fi achiziţionate alături de acestea.

7560 afișări
Imaginea articolului Unde pot accesa românii internetul 5G, la ce preţuri şi cu ce telefoane: Trei operatori din România au lansat servicii 5G

Unde pot accesa românii internetul 5G, la ce preţuri şi cu ce telefoane

Prima companie care a lansat servicii comerciale 5G în România a fost Vodafone. Acestea sunt disponibile în zone din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Mamaia. Furnizorul de servicii de telecomunicaţii oferă, în acest moment, două abonamente 5G: Red Infinity 17 şi Red Infinity 25.

Red Infinity 17 oferă internet nelimitat la viteză 5G, minute şi SMS-uri nelimitate naţional şi în roaming în Spaţiul European, la care se adaugă 1.000 de minute internaţionale de mobil.

Red Infinity 25 include aceleaşi beneficii, dar oferă în plus minute nelimitate internaţionale, alături de 1 GB de trafic de internet şi 100 de minute în roaming în afara Europei.

Vodafone are în portofoliu, momentan, un singur model de smartphone 5G. Xiaomi Mi Mix 3 este un telefon de ultimă generaţie care include display AMOLED cu diagonala de 6,4 inchi, chipset Snapdragon 855 cu procesor octa-core, 6 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 128 GB, cameră principală duală şi acumulator cu capacitate de 3.800 mAh.

Xiaomi Mi Mix 3 poate fi achiziţionat alături de cele două abonamente. Pentru Red Infinity 17, clienţii trebuie să dea un avans de 216 de euro pentru telefon şi apoi să plătească o rată lunară de 25 de euro. Alături de Red Infinity 25, avansul pentru dispozitiv este de 96 de euro, iar rata lunară de 30 de euro.

Orange România a lansat servicii 5G, cu viteze de până la 1,2 Gbps, în zone din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi. Compania oferă un pachet special pentru cei care doresc acces la noul serviciu. Acesta include acces la reţeaua 5G, trafic de internet nelimitat, 9,33 GB în roaming SEE pe mobil, apeluri de voce şi SMS-uri nelimitate naţional şi în roaming SEE. La acestea se adaugă acces la serviciul de muzică Deezer şi la pachetul de TV mobil Family HD Go. Abonamentul costă 25 de euro pe lună.

La fel ca şi Vodafone, Orange oferă un singur smartphone 5G în acest moment, modelul Samsung Galaxy S10 5G. Telefonul este disponibil în rate de 47 de euro pe lună.

Galaxy S10 5G dispune de un display AMOLED cu diagonala de 6,7 inchi, chipset Exynos 9820 cu procesor octa-core, 8 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 256 GB, cameră principală triplă şi acumulator de 4.500 mAh.

Digi Mobil a lansat, de asemenea, servicii 5G, disponibile în zone din oraşele Bucureşti, Constanţa, Oradea, Cluj-Napoca şi Iaşi. Compania a anunţat că instalează antene, în această perioadă, şi în alte localităţi: Braşov, Timişoara, Craiova, Sibiu, Sinaia, Buşteni, Predeal şi Poiana Braşov.

Digi Mobil nu a introdus noi abonamente dedicate vitezelor 5G, ci le va păstra pe cele existente, la aceleaşi preţuri. Toţi cei care au un abonament de date Digi Mobil şi un smartphone compatibil pot folosi reţeaua 5G.

Compania oferă două smartphone-uri 5G în acest moment: Xiaomi Mi Mix 3, prezentat mai sus, şi Huawei Mate 20 X 5G.

Alături de Digi Mobil Optim Nelimitat, care costă 5 euro pe lună, modelul Xiaomi Mi Mix 3 poate fi achiziţionat, în varianta cu capacitate de stocare internă de 128 GB, prin plata unui avans de 899 de lei la care se adaugă apoi o rată lunară de 187 de lei.

Mate 20 X 5G are, pe scurt, ecran AMOLED cu diagonala de 7,2 inchi, chipset HiSilicon Kirin 980 cu procesor octa-core, 8 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 256 GB, cameră principală triplă şi acumulator cu capacitate de 4.200 mAh. Alături de abonamentul Digi Mobil Optim Nelimitat, smartphone-ul Huawei poate fi achiziţionat după plata unui avans de 2.829 de lei şi apoi achitarea unei rate de 289 de lei pe lună.

Reţelele mobile de generaţia a cincea, numite 5G, oferă viteze foarte mari de descărcare şi încărcare a datelor. Potrivit analiştilor, această tehnologie va contribui cu 2.200 de miliarde de dolari la economia globală în următorii 15 ani.

Taguri:
5g,
romania,
abonamente

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici