Victoria Beckham vrea să îşi lanseze propriul site de lifestyle

Victoria Beckham intenţionează să îşi lanseze propriul site de lifestyle, după modelul actriţei Gwyneth Paltrow, care postează cu regularitate diverse sfaturi utile din acelaşi domeniu pe site-ul ei, denumit GOOP!

143 afișări
Imaginea articolului Victoria Beckham vrea să îşi lanseze propriul site de lifestyle

Victoria Beckham vrea să îşi lanseze propriul site de lifestyle

Fosta cântăreaţă britanică, devenită creatoare de modă, apreciază felul în care Gwyneth Paltrow interacţionează cu fanii ei prin intermediul site-ului GOOP! şi vrea să lanseze un site similar, care se va adresa părinţilor care lucrează, informează contactmusic.com.

"Victoria a fost lăudată pentru cele mai recente mesaje pe care le-a postat pe Twitter, în care a vorbit despre viaţa ei, şi a realizat faptul că oamenilor chiar le pasă de felul în care ea reuşeşte să fie o mamă bună pentru cei patru copii ai ei şi să aibă în acelaşi timp o carieră strălucită. Gwyneth oferă informaţii despre viaţa ei privată prin intermediul site-ului GOOP!, iar Victoria vrea să facă acelaşi lucru. În plus, ştie deja că acest proiect va fi un succes", a declarat o sursă.

"Atunci când îşi pune mintea la ceva, Victoria reuşeşte întotdeauna să dea lovitura. Un site care va include postări despre viaţa ei de zi cu zi este o idee minunată - vrea să împărtăşească din experienţele şi greşelile ei cu celelalte femei care refuză să îşi sacrifice cariera după ce devin mame", a adăugat aceeaşi sursă.

Se pare că noul website nu este singurul proiect de pe agenda Victoriei Beckham. Buna ei prietenă Tana Ramsay ar dori să se asocieze cu soţia fotbalistului David Beckham pentru a lansa o gamă de produse alimentare pentru bebeluşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici