Vin Diesel a anunţat că franciza "Furios şi iute" va continua cu o trilogie

Actorul american Vin Diesel a anunţat că franciza "Furios şi iute" va continua cu o trilogie, după ce managerii de la studiourile Universal i-au cerut să joace în următoarele trei filme din această serie, informează 20minutes.fr.

453 afișări
Imaginea articolului Vin Diesel a anunţat că franciza "Furios şi iute" va continua cu o trilogie

Vin Diesel a anunţat că franciza "Furios şi iute" va continua cu o trilogie (Imagine: Hepta)

Prin intermediul a două mesaje pe care le-a publicat pe Facebook, weekendul trecut, starul american a dezvăluit fanilor săi faptul că franciza "Furios şi iute" nu se va încheia odată cu următorul film - al optulea -, deoarece acel lungmetraj va fi urmat de încă alte două.

Actorul şi producătorul Vin Diesel spune că directorii de la studioul Universal i-au cerut să joace într-o trilogie în această franciză.

Numele cineaştilor care vor regiza următoarele filme din seria "Furios şi iute" nu au fost deocamdată dezvăluite.

În aprilie, al şaptelea lungmetraj din franciza de acţiune "Furios şi iute" a intrat în Topul 10 al celor mai profitabile filme din istoria cinematografie, după ce a obţinut încasări de peste 1,15 miliarde de dolari pe plan mondial.

Vin Diesel şi ceilalţi actori din distribuţia francizei "Furios şi iute" au anunţat recent că un nou film din această serie - cel de-al optulea - va fi lansat pe marile ecrane în aprilie 2017.

În vârstă de 48 de ani, Vin Diesel, al cărui nume real este Mark Sinclair Vincent, a debutat pe scenă în copilărie, într-un spectacol de teatru.

A apărut pentru prima dată pe marele ecran cu un rol minor în drama "Awakenings" din 1990. Scurtmetrajul său independent din 1994 intitulat "Multi-Facial", pe care l-a scris, produs, regizat şi în care a fost protagonist, a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes. Acea peliculă a atras atenţia regizorului american Steven Spielberg, care l-a distribuit pe Vin Diesel în "Salvaţi soldatul Ryan", o dramă din 1998 despre Al Doilea Război Mondial.

Printre celelalte roluri notabile realizate de Vin Diesel se numără cele interpretate în filmele din trilogia "Cronicile lui Riddick" şi "Babylon A.D.".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici