Vioara de pe Titanic, vândută la licitaţie cu un PREŢ RECORD - FOTO

Vioara din lemn de trandafir a dirijorului orchestrei de pe Titanic, descoperită în podul unei locuinţe din Marea Britanie în 2006, a fost vândută la licitaţie unui colecţionar britanic pentru preţul record de 900.000 de lire sterline (1,063 milioane euro), la 101 ani de la scufundarea pachebotului.

834 afișări
Imaginea articolului Vioara de pe Titanic, vândută la licitaţie cu un PREŢ RECORD - FOTO

Vioara de pe Titanic, vândută la licitaţie cu preţul record de 1,06 milioane de euro

"Suntem absolut încântaţi", a precizat Christine Aldridge, purtătoare de cuvânt a casei de licitaţii Henry Aldridge & Son, precizând totodată că "licitaţia a durat doar 10 minute" şi că preţul final care include comisionul casei a fost de 1.050.030 lire sterline (1,24 milioane euro).

Suma obţinută pentru această vioară reprezintă un record de preţ pentru un obiect recuperat de pe Titanic. Precedentul record de preţ a fost stabilit de un plan al celebrului transatlantic, redactat pe o coală de hârtie care avea lăţimea de aproape 10 metri, folosit în timpul anchetei iniţiate după naufragiul din 1912. Acel plan al Titanicului s-a vândut în urmă cu doi ani cu suma de 220.000 lire sterline (259.900 euro).

Estimat între 200.000 lire sterline şi 300.000 lire sterline (236.000-354.400 euro), acest instrument "modest, de origine germană, fabricat în uzină şi care datează din 1880" provine "probabil din şcoala de la Berlin sau din cea de la Dresda", a afirmat Christine Aldridge.

"Starea sa reflectă viaţa agitată pe care a avut-o, prezentând semne de restaurare şi fisuri mari pe corpul vioarei", a adăugat ea. Doar două coarde au mai rămas pe corpul instrumentului.

Autentificat în martie, după o procedură care a durat şapte ani, instrumentul a supravieţuit în mod miraculos naufragiului din 1912 al celebrului pachebot, în urma căruia aproximativ 1.500 de persoane au murit în apele glaciale ale Atlanticului de Nord.

Vioara a aparţinut lui Wallace Hartley, dirijorul unei mici orchestre de pe Titanic, care a intrat în istorie întrucât a cântat la acest instrument până când vaporul s-a scufundat în întregime.

Wallace Hartley a interpretat partitura "Nearer, My God, to Thee" pentru a-i calma pe pasagerii cuprinşi de panică, care se grăbeau să urce în puţinele bărci de salvare, potrivit relatărilor supravieţuitorilor.

Cei opt muzicieni de pe Titanic au murit, iar trupul neînsufleţit al lui Wallace Hartley a stat 10 zile în apă înainte de a fi recuperat.

Instrumentul, un cadou primit de muzician de la logodnica sa (Maria Robinson), a fost descoperit într-un geamantan din piele, legat de corpul muzicianului.

Instrumentul avea o plăcuţă din argint pe care încă se poate citi: "Pentru Wallys, cu ocazia logodnei noastre. Maria".

După ce au recuperat instrumentul, autorităţile canadiene l-au expediat pe adresa Mariei Robinson. Familia ei a păstrat vioara într-un pod. La moartea acesteia, în 1939, vioara a fost încredinţată Armatei Salvării.

Vioara a fost expusă în două muzee americane - Titanic Branson, în statul Missouri, şi Titanic Pigeon Forge, în statul Tennessee - şi a fost admirată de peste 315.000 de vizitatori.

Instrumentul a fost apoi prezentat la muzeul nord-irlandez Titanic Belfast, amplasat în apropiere de locul în care celebrul pachebot a fost construit.

Transatlanticul Titanic s-a scufundat în timpul călătoriei sale inaugurale, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un aisberg în Atlanticul de nord. Proprietate a companiei White Star Line, Titanicul era cel mai mare pachebot din epoca sa. Construit în şantierele navale din Belfast, Titanicul s-a scufundat în decurs de trei ore, făcând circa 1.500 de victime, dintre cei aproximativ 2.200 de pasageri. Epava sa se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici