Vivienne Westwood colaborează cu Baletul de Stat din Viena pentru un eveniment de Anul Nou

Vivienne Westwood va crea costumele pentru Baletul de Stat din Viena, pe care balerinii le vor purta în timpul valsurilor din antractul concertului de Anul Nou, ce va fi susţinut pe 1 ianuarie 2014 de Filarmonica din Viena.

131 afișări
Imaginea articolului Vivienne Westwood colaborează cu Baletul de Stat din Viena pentru un eveniment de Anul Nou

Vivienne Westwood colaborează cu Baletul de Stat din Viena pentru un eveniment de Anul Nou (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Colaborarea este o piatră de încercare şi pentru austriacul Andreas Kronthaler, directorul artistic al casei de modă Vivienne Westwood şi soţul creatoarei britanice, care a crescut cu reprezentanţiile susţinute de Wiener Staatsballett, informează contactmusic.com.

''Mă simt onorat că am fost rugaţi să creăm costumele pentru baletul din timpul concertului de Anul Nou, dat fiind că are o tradiţie atât de importantă. Am crescut privind an de an concertul, care a devenit o parte a amintirilor mele de Crăciun'', a declarat Andreas Kronthaler.

Printre creaţiile romantice ale lui Vivienne Westwood se numără rochii din dantelă şi mătase, iar Kathrin Menzinger, cunoscută pentru evoluţiile alături de dansatorul canadian Vadim Garbuzov, va purta o rochie din tafta, inspirată de ''rochia Lunii'', din colecţia de primăvară a lui 2014.

O selecţie din creaţiile lui Vivienne Westwood va fi prezentată într-o înregistrare video, în timp ce balerinii vor dansa în palatul vienez Liechtenstein.

Printre celelalte creaţii care vor apărea în timpul momentelor de balet se numără o rochie burgund din tul şi o rochie de culoarea untului, ce aduce omagiu colecţiei de primăvară din 2005.

Imprimeurile scoţiene, care au devenit ''semnătura'' creatoarei britanice, vor fi prezente prin kilturile şi corsetele pe care balerinii le vor purta în timp ce vor dansa polca.

Vivienne Westwood s-a născut pe 8 aprilie 1941 şi este considerată una dintre cele mai originale creatoare de modă din Marea Britanie, find renumită pentru includerea în colecţiile haute couture a elementelor preluate din stilurile modern punk şi new wave.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici