Ziua Naţională a României, sărbătorită de Google printr-un doodle special

Google celebrează astăzi Ziua Naţională a României printr-un doodle special, ce arată un covor ţesut, tradiţional românesc.

927 afișări
Imaginea articolului Ziua Naţională a României, sărbătorită de Google printr-un doodle special

Ziua Naţională a României, sărbătorită de Google printr-un doodle special

Imobilul Sălii Unirii a fost construit între anii 1898 şi 1900 şi se află în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, fiind cel mai vizitat obiectiv din judeţul Alba, iar intrarea este gratuită.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în sala mare a cazinoului militar s-au adunat cei 1.228 de delegaţi aleşi din toate categoriile sociale, care au venit de pe întreg cuprinsul pământului transilvan pentru a vota Unirea Transilvaniei cu România.

În cadrul Marii Adunări Naţionale s-a prezentat Rezoluţia de Unire care cuprindea un amplu şi avansat program de reforme democratice ce urmau să stea la temelia noului stat. Rezoluţia adoptată de Marea Adunare Naţională, primită cu entuziasm de mulţimea masată pe întinsul platou din spatele cetăţii, a pecetluit Unirea Transilvaniei cu România şi a conturat, totodată, sensul dezvoltării democratice a societăţii româneşti.

Rezoluţia Marii Adunări Naţionale a fost citită delegaţilor de către Vasile Goldiş, iar apoi a fost votată.

Pe 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici