Americanii aşteaptă cu speranţă şi încredere era Obama

Tineri şi vârstnici, albi şi afroamericani, studenţi şi familişti, oameni de condiţie bună sau modestă, americani din toate colţurile Statelor Unite au luat cu asalt capitala Washington în aceste zile, pentru a fi martori la învestitura noului preşedinte, Barack Obama.

13 afișări
Imaginea articolului Americanii aşteaptă cu speranţă şi încredere era Obama

Americanii aşteaptă cu speranţă şi încredere era Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O manifestare de entuziasm general anima mulţimile care continuau să sosească în Washington, sfidând frigul şi condiţiile meteorologice nefavorabile.

"Cred că este cel mai bun lucru de care avea nevoie această ţară", spune Olivia, care a venit din Palm Beach Florida să asiste la învestitură.

Originară din Anglia şi devenită recent cetăţean american, ea a fost unul dintre cei aproape o jumătate de milion de spectatori care au asistat, duminică, la concertul de muzica pop-rock din faţa Memorialului Lincoln, care a deschis seria manifestărilor inaugurale. "Anul acesta am votat pentru prima dată şi acum sunt fericită să fiu aici", adaugă ea.

Autorităţile estimează, însă, că un număr cel puţin dublu de persoane vor asista în fâşia de aproape doi kilometri dintre Capitoliu şi obeliscul Washington Monument, marţi 20 ianuarie, când Barack Obama va depune jurământul, devenind astfel oficial cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite.

Duminică, fluxul populaţiei a decurs normal, iar reţeaua de metrou a rezistat cu bine asaltului mulţimilor spre Lincoln Memorial, locul de desfăşurare a concertului inaugural susţinut de vedete pop-rock.

Însă apogeul de vizitatori se aşteaptă să sosească de luni până marţi dimineaţa, şi tot de luni vor fi impuse restricţii mai severe la circulaţia vehiculelor şi mai multe poduri de acces în capitala federală vor fi închise, iar zona DC va fi practic complet închisă traficului vehiculelor.

Angajaţii instituţiilor federale din zona Districtului Columbia vor fi liberi luni, în onoarea Zilei Martin Luther King, şi marţi, din convenienţă.

Capacităţile hoteliere fiind deja epuizate, poliţia estimează că un număr de până la zece mii de autobuze cu vizitatori pentru o zi, vor sosi până în zorii zilei de marţi, 20 ianuarie, pentru a urmări pe viu învestirea lui Obama. Accesul în fâşia numită "Mall" dintre Capitoliu şi monument va fi deschis la orele 04.00 dimineaţa, ceea ce înseamnă că primele persoane care vor intra vor avea de aşteptat şase ore în frig, de aceea au fost instalate puncte de prim ajutor la intrări.

Există, de asemenea, posibilitatea unor căderi de lapoviţă şi ninsoare, deşi până duminică seara vremea a fost lipsită de precipitaţii. Această situaţie ar complica şi mai mult lucrurile, spectatorii neavând voie cu umbrele la ei, recipiente cu lichide şi pachete.

Poliţia nu şi-a manifestat vizibil prezenţa, cu excepţia punctelor de interzicere a circulaţiei în oraş, în general controlul mulţimilor şi orientarea fiind lăsate în seama voluntarilor din Comitetul de Învestitură.

Prezente în număr mare (peste 40.000), poliţia şi forţele de ordine supraveghează în principal siguranţa participanţilor la manifestări. Printre recomandările făcute spectatorilor se numără şi aceea ca părinţii care îşi aduc copiii mici să asiste la învestitura istorică să le ataşeze o etichetă cu numele şi un număr de telefon, în eventualitatea în care aceştia s-ar pierde de părinţi în mulţime.

Comercianţii de suveniruri nu lasă să treacă neexploatată febra aproape mesianică, din jurul noului preşedinte, împânzind zonele intens circulate şi oferind spre vânzare orice obiect cu chipul lui Barack Obama, de la insigne şi tricouri până la goblenuri, jucării şi chiar apă îmbuteliată marca "Obama".

Un post de radio local şi-a schimbat pur şi simplu denumirea în "Obama FM", fără nici o afiliere la Comitetul de Învestitură sau cu Obama însuşi.

"Toţi se simt super-super-americani. Pentru prima dată vom avea un preşedinte de culoare", spune Cynthia, din Brooklyn, care a venit, duminică, special pentru concertul inaugural.

Entuziasmul popular nu este efectul şarmului personal al lui Barack Obama, ci este dat de realitatea dură care îi face pe mulţi americani să îl identifice un simbol al schimbării, care să le canalizeze voinţa spre mai bine.

"Obama este un om extraordinar, şi dacă cineva va putea să scoată ţara din situaţia economică dificilă în care se află, atunci el este acela", spune Keenan, originar din DC, care a asistat la concertul inaugural împreună cu soţia şi cei doi copii.

Speranţa pe care şi-o pun americanii în noul preşedinte este direct proporţională cu nemulţumirea faţă de starea economică actuală.

Dincolo de orice date economice specifice, 92 la sută dintre ei sunt de părere că economia este într-o situaţie foarte proastă, iar 83 la sută apreciază că traiul de zi cu zi s-a înrăutăţit faţă de acum cinci ani – ambele cifre record, potrivit unui sondaj New York Times/CBS.

"Este un mare entuziasm în jurul lui Obama, aşteptările sunt la fel de mari, dar va avea multe de făcut şi sperăm că va reuşi să-şi ducă la îndeplinire promisiunile", spune Chris, din Virginia.

Programul manifestărilor inaugurale va continua, luni, cu ceremonii dedicate Zilei lui Martin Luther King, celebrând spiritul comunitar, la care va lua parte şi Barack Obama. Ziua este nelucrătoare pentru angajaţii instituţiilor federale.

Material realizat de corespondentul MEDIAFAX la Washington Ilie Fugaru, ilie.fugaru@mediafax.ro.

Citeşte şi:

Barack Obama, în mijlocul starurilor, a invocat solidaritatea americanilor

Barack Obama, de la mesager al speranţei la profet al vremurilor dificile

Ceremonia învestirii preşedintelui american, eveniment cu semnificaţii istorice

Peste 40.000 de agenţi vor asigura securitatea la inaugurarea lui Obama

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici