COM: Pista olimpică de canotaj, mai ceva decât Mănăstirea Argeşului

Canotajul românesc a obţinut din nou aur olimpic şi se readuce în discuţie utopica pistă cerută de Elisabeta Lipă în schimbul participării la JO de la Beijing, timp în care premierul zice că se rezolvă, iar preşedintele consideră că vina slabelor perfomanţe o constituie lipsa Ministerului Sportului.

26 afișări
Imaginea articolului COM: Pista olimpică de canotaj, mai ceva decât Mănăstirea Argeşului

COM: Pista olimpică de canotaj, mai ceva decât Mănăstirea Argeşului

După Elisabeta Lipă în 2004, a venit rândul Georgetei Andrunache să promită că va participa la Londra doar dacă Guvernul României va sprijini "construcţia" unei piste olimpice. De parcă Guvernul ar trebui să construiască cel puţin un circuit de Formula 1. Promisiunea a fost făcută chiar premierului Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia remunerării medaliaţilor, care a avut loc la Palatul Victoria. Ea şi-a motivat într-un fel poziţia spunând că este întrebată frecvent de colegii străini când pot veni în România la concursuri.

Cum coarda sensibilă a naţionalismului care dă bine la televizor a fost atinsă, răspunsul premierului Călin Popescu Tăriceanua a venit surprinzător, şocant chiar: "Vă hotărâţi undeva şi facem un amplasament".

Cum adică? Deci problema întârzierii "construcţiei" unei piste de canotaj e la sportivii care nu se hotărăsc unde să se dea în bărci? Şi în toţi anii ăştia noi am rămas cu falsa impresie că s-a cheltuit un purcoi de bani pe studii de fezabilitate la Snagov sau Bascov? Deci nu s-au cheltuit. Nici nu există vreun coleg de partid al premierului Tăriceanu, mare ştab, care s-ar opune proiectului de la Snagov, aşa cum spunea fosta sportivă Elisabeta Lipă, pentru că nu mai poate el să iasă cu şalupa la pescuit.

Cu această declaraţie Tăriceanu pare să fie premierul altei ţări şi deschizând ochii în România pentru prima oară riscă să devină un Meşterul Manole al canotajului românesc, pista olimpică de canotaj urmând a fi gata tot după atâţia ani ca şi Mănăstirea Argeşului.

Nu în acelaşi mod se gândeşte însă şi la Cotroceni. Întâiul om în stat îl vrea pe Tăriceanu un fel de Ana lui Manole, "zidind" lipsa perfomanţelor sportive de la Beijing, în comparaţie cu ediţiile precedente, cu absenţa unui Minister al Tineretului si Sportului. "Ar fi bine poate să vorbim acum, la cald, imediat după Olimpiadă, despre nevoia reînfiinţării unui Minister al Tineretului şi Sportului. Sportul trebuie să fie reprezentat la masa Guvernului, şi nu din când în când întrebat ce-i mai trebuie şi mai ales întrebat cu două-trei săptămâni înainte de marile evenimente ce performanţe o să facă", a punctat din nou decisiv şeful statului în lupta corp la corp pe care o are cu Tăriceanu, premierul răspunzând miorlăit că nu e prioritar pe final de mandat.

Tradus ar suna cam aşa: Cine e de vină că nu am luat mai multe medalii la Beijing? Guvernul că nu a reînfiinţat ministerul. Ce contează că vâslele canotoarelor Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu se încurcă în brădişul de pe Lacul Snagov sau că Sandrei Izbaşa îi cade tavanul în cap în sala de la Deva sau că maratonista Constantina Diţă Tomescu se antrenează şi trăieşte în SUA că doar acolo a găsit altitudine?

(Comentariu de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici