COMENTARIU: Sindicaliştii s-au scuturat de naftalină

Nu cu zece mii de oameni, cât erau anunţaţi, ci cam jumătate, dar bine rânduiţi pe "căprării" profesionale, scurgându-se agale pe o banda a bulevardului Kisellef, însoţiţi de o recuzită pe măsură şi cu "dotare" acustică din fluiere, tobe şi trompeţele din care a răsunat, la un moment dat serenada "ieşi afară....". Pentru foarte scurt timp, dar audibil.

Lumea a fost de toate felurile: de la filialele din ţară, "penitenciarişti" (probabil cel mai consecvent sindicat in uniformă), un grup de agenţi de poliţie, poştaşi, sindicalişti de la Apa Nova, din industria de automobile, ba chiar şi o adunare firavă de la filarmonicile provinciale, mulţi alţii. Cetăţenii posibil indignaţi ai Capitalei au lipsit din această "plimbare", care a marcat un răgaz în faţa Guvernului , însoţit de urări de "bine", un marş presărat cu depunerea de memorii la ministerele economice din traseu şi îmbrânceli neestimate la Ministerul Agriculturii. Ce voiau? În traducere liberă: ceva linişte şi siguranţă. Două mărfuri rare.

Premierul Boc, aflat la datorie, i-a chemat la o întâlnire. Şi ministrul Muncii aşişderea. Având în vedere că sindicaliştii vor pleca probabil de la aceste întâlniri aşa cum au venit, se vor trece la categoria şuete complezente, în care unii vor cere şi ceilalţi se vor face că ascultă, după care îşi vor întoare buzunarele pe dos zicând: "n-am". Aparenţele dialogului social vor fi însă salvate. Dar mimetismul acestuia nu mai amăgeşte pe nimeni. Se spune că speranţa moare ultima. Până şi speranţa s-a dus de un timp pe apa Sâmbetei.

De ceva vreme, sindicatele picoteau uitate in dulapul împrăştiat cu săculeţi de naftalină. A fost o lungă non-expunere şi o mare pauză de acţiune. Doar vitregiile economice progresive şi repetitive le-au dezmeticit şi le-au făcut să-şi scuture abitir încheieturile rugininte. Dar această reanimare a scos uneori la suprafaţă bâlbâieli şi orgolii reprimate, care au dat în clocot.

Nu întâmplător se vorbeşte acum despre unitatea mişcării sindicale.Un asemenea spirit, eventual instituţionalizat, nu a existat vreodata. "Aristocraţii" cartelurilor sindicale au fost ades şi uneori pe bună dreptate contestaţi. Sub umbrela cartelurilor s-au aciuat deseori lideri care se reprezentau numai pe ei. În faţă a erupt o "specie" foarte vioaie de lideri "de studio", zmei în faţa microfoanelor, dar şchiopi din punctul de vedere al cuantificării capacităţii de a mobiliza oamenii în stradă şi de a influenţa discuţiile de la "masa verde".

Cum unitatea mişcării sindicale rămâne iluzorie, moda "centrului imaculat", născându-se şi pierzându-se odată cu Adrian Năstase, mişcării nu-i mai rămâne decât să se reformeze (ce cuvânt tocit ) din interior. Alte feţe, altă calitate umană, alte strategii, alt fel de a cere, alt mod de cooperare. Nimeni nu pretinde ca sindicalismul românesc să fie condusă de sfinţi cu creiere de Einstein şi empatie de Hoffa, dar e destul loc pentru onestitate, eficienţă şi deşteptăciune.

Sindicaliştii s-au scuturat în sfârşit de naftalină. Le mai trebuie stăruinţă şi sinergie. Iar guvernului B5 (nicio trimitere la vitamină) un dram de inteligenţă în a-i ţine "legaţi" cu altceva decât vorbe.

(Comentariu de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)