Adrian Sârbu: Democraţia este despre a încuraja pe fiecare să fie primar sau consilier. E nevoie de competiţie pentru a administra un oraş

  • • Un sondaj Mediafax-ZF-Aleph News arată că 68% dintre respondenţi sunt de acord cu desfiinţarea obligativităţii listelor de susţinători la alegerile locale şi judeţene.
  • • Eliminarea listelor de susţinători va permite ca în fiecare oraş să depună liste de candidaţi toţi cei care vor să facă business în localitatea respectivă, creând astfel concurenţă între furnizorii de servicii.
  • • Suntem aici ca să promovăm aceste idei şi să le transformăm în acţiuni, astfel încât puterea care îţi aparţine să poată fi simţită de fiecare dintre noi şi votul pe care l-ai dat să-ţi dea sentimentul că nu trăieşti degeaba, afirmă Adrian Sârbu.
112 afișări

Hofi: Crezi că partidele, cei pe care i-ai mandat să-ţi reprezinte puterea în localitatea şi judeţul tău (primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene) o exercită în interesul tău sau în beneficiul cercului lor de interese?

Nemo: Asta a fost doar prima întrebare. A doua. Ai decis că vrei să votezi la alegerile locale direct şi uninominal primarul, consilierii locali, principalele funcţii executive locale şi judeţene, membrii Consiliului Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean. Eşti de acord ca listele de candidaţi să fie propuse de: cetăţeni, partide politice şi orice organizaţie non-profit?

Hofi: Ştii că obligativitatea prezentării listelor de semnături de la susţinători creează avantaje partidelor faţă de candidaţii independenţi. Eşti de acord cu desfiinţarea obligativităţii listelor de susţinători la alegerile locale şi judeţene? Câţi au votat că DA, câţi au votat că NU. 68% vor să dispară aceste liste de susţinători. Asta înseamnă că un oraş de 300 mii locuitori poate să aibă, de ce nu, 300 mii de candidaţi. Că fiecare poate să-şi facă liste, nu mai avem niciun filtru, participă toată lumea.

Adrian Sârbu: Ai venit cu o nouă şmecherie, e? Nu am stabilit cu dl. Ciolacu că s-a terminat cu şmecheria, Hofi? Sunt prea mulţi candidaţi... Bravo, mă! Democraţia de ce mai e?

Hofi: Câştigătorul va fi nerelevant. În Bucureşti va candida un milion de oameni şi va ieşi primar cineva care va avea 0,55%, că se vor împărţi voturile alea. E ca share-ul pe Tv în America. 1%  eşti şmecher, dacă ai. Va ieşi primar cu1%.

Adrian Sârbu: Iarăşi speculezi. Nu am stabilit că s-a terminat cu şmecheria? Vrei să dau telefon dlui Ciolacu? Toată lumea depune liste. Câţi vor dori să depună liste? Cu siguranţă vor depune liste cei care au interese. Într-o localitate, cine are interese? Are interese cel care vrea să facă business în localitatea aia. În momentul ăla descoperim că e o competiţie pentru a administra oraşul pe principii de competitivitate, de concurenţă între furnizorii de servicii. Ce se întâmplă la Bucureşti? Nu a lăsat Pandele, sub avatarul lui numit Firea, că Firea e Pandele, nu a lăsat Pandele vreo 10 companii locale, toate populate cu rudele lor? Nu e mai simplu, la orice localitate, chiar dacă e instalatorul în consiliu, el nu o ceară să-i dea lui lucrarea, că nu are dreptul prin lege, e conflict de interese, o să spună: hai să alocăm banii, nu la panseluţe, ca în sectorul 1, ani de zile, milioane la portofel. Că eu, constructor în consiliu, o să spun: “domne, competiţia la accesul la lucrări, la bani, trebuie să fie deschisă, transparentă”. Cred că, oricât de mulţi ar fi, şi să fim serioşi, într-un oraş nu sunt prea mulţi, e mai bine să alegem din mai mulţi decât din mai puţini. Dacă eu te întreb, dacă tu ştii cine e pe lista pe care ai votat-o la sectorul la care eşti, şi la oraş, că ai votat două liste de consilieri, la sector şi la municipiul Bucureşti, dacă ai citit lista pe care ai votat-o...

Hofi: E greşit să mergi la votare şi să ştii pe cine vrei să-l votezi? Ce, mergi acolo să te informezi? Normal că ştii.

Adrian Sârbu: E bine, e bine. Şi dacă ştii Hofi că 1. pe ăla pe care îl votezi, îl votezi ca persoană, că respectivul cetăţean are în spate un proiect, că el doreşte să facă jobul ăsta, că are un job de cinste, de onoare, nu de ruşine, şpagă, de gaşcă, şi aşa mai departe.

Hofi: Noi suntem în contradicţie aici, dar nici nu înseamnă...

Adrian Sârbu: Tu eşti omul leadershipului. Iacă-tă, ne-am întâlnit. Şi spui acum: „nu, domnule, să le mai punem o piedică”.

Hofi: Un filtru, să le dăm şansa să se califice.

Adrian Sârbu: Hofi, democraţia este despre a încuraja pe fiecare să vrea să fie primar şi noi azi am vorbit despre cum încercăm să te convingem să concurezi la funcţia de primar în localitatea ta şi dacă nu, de consilier, aşa cum data trecută am încercat să te convingem să concurezi pentru funcţia de preşedinte al României. Şi, dacă ne iei în serios, şi îţi mulţumesc, şi îţi mulţumim, hai să încercăm puţin să promovăm aceste idei şi să le transformâm în acţiuni. De aia suntem aici. Ca puterea care ne aparţine, care îţi aparţine, să poată să fie simţită de fiecare dintre noi şi votul pe care l-ai dat să-ţi dea sentimentul că nu trăieşti degeaba.

 

Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:

  1. Crezi că partidele, cei pe care i-ai mandat să-ţi reprezinte puterea în localitatea şi judeţul tău (primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene) o exercită în interesul tău sau în beneficiul cercului lor de interese?

DA – 71%

NU – 29%

  1. Ai decis că vrei să votezi la alegerile locale direct şi uninominal primarul, consilierii locali, principalele funcţii executive locale şi judeţene, membrii Consiliului Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean. Eşti de acord ca listele de candidaţi să fie propuse de: cetăţeni, partide politice şi orice organizaţie non-profit?

DA -75%

NU- 25%

  1. Ştii că obligativitatea prezentării listelor cu semnături creează avantaje partidelor faţă de candidaţii independenţi. Eşti de acord cu desfiinţarea obligativităţii prezentării listelor de susţinători la alegerile locale şi judeţene?

DA-68%

NU-32%

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici