ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - Numeroase solicitări pentru urna mobilă în mai multe judeţe din ţară

Aproximativ 1.300 de persoane arestate preventiv sau la domiciliu au cerut urna mobilă, pentru a vota la scrutinul prezidenţial de duminică, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

543 afişări
Imaginea articolului ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - Numeroase solicitări pentru urna mobilă în mai multe judeţe din ţară

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - MAI: Circa 1.300 de persoane arestate au cerut urna mobilă, pentru a vota duminică (Iamkgine Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Astfel, din rândul celor arestaţi preventiv, 890 au solicitat urna mobilă, spre a vota în centrul de detenţie unde se află încarceraţi, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

De asemenea, 462 de persoane aflate în arest la domiciliu au cerut, la rândul lor, să-şi exercite acest drept. Dintre acestea, 58 au solicitat să se deplaseze la secţia de vot, 42 dintre cererile de acest fel fiind admise.

Cluj: Peste 300 de votanţi cu urna mobilă până la 10.00. Cei mai mulţi, în comună cu azil de bătrâni

Peste 300 de persoane au votat, duminică, în judeţul Cluj, cu urna mobilă, cei mai mulţi dintre aceşti alegători - 34 - fiind înregistraţi la o secţie din comuna Câţcău, unde funcţionează un azil de bătrâni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit site-ului Biroului Electoral Central (BEC), duminică până la ora 10.00 au fost înregistrate 325 de voturi exprimate cu urna mobilă în judeţul Cluj, din partea unor alegători care au probleme de sănătate.

Cele mai multe - 34 - sunt la secţia de votare nr. 410 din comuna Câţcău, de asemenea fiind înregistrate 18 la secţia nr. 634 din comuna Unguraş şi 12 la secţia de votare nr. 267 din Turda.

"Am avut 34 de cereri pentru urna mobilă la secţia nr. 410 din Câţcău, din care 10 pentru locuitori ai comunei şi 24 pentru alegători de la căminul de bătrâni din localitate. Aceştia au şi votat până la ora 10.00"”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele secţiei de votare nr. 410, Mariana Borcuţ.

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj au declarat, la rândul lor, că solicitările pentru urna mobilă s-au depus cu o zi înainte de scrutin la secţiile de votare, numărul de peste 300 de votanţi înregistrat la ora 10.00 urmând să crească pe parcursul zilei.

La primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, în judeţul Cluj au fost înregistrate, în total, 887 de voturi cu urna mobilă. 

Duminică până la ora 10.00, în judeţul Cluj s-a înregistrat o prezenţă la vot de 5,22 la sută, faţă de 4,75 la sută, cât s-a înregistrat la alegerile prezindenţiale din 2009.

În judeţul Cluj sunt aşteptaţi la urne 602.620 de alegători înscrişi pe listele electorale permanente, care vor vota în 654 de secţii de votare - cu una mai mult ca la alegerile europarlamentare -, dintre care 287 în mediul urban şi 367 în mediul rural.

Bihor: Solicitările pentru urna mobilă, cu peste 30% mai multe faţă de prezidenţialele din 2009

Secţiile de votare din judeţul Bihor, Poliţia şi Biroul Electoral Judeţean au înregistrat până în preziua primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din acest an cu peste 30 % mai multe solicitări pentru folosirea urnei mobile faţă de prezidenţialele din 2009.

Prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că pentru cele 651 secţii de votare din judeţ până sâmbătă s-au înregistrat 1.718 cereri pentru urnele mobile.

Cifra a fost confirmată de preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bihor, judecătorul Florina Crişan, care a adăugat că cele mai multe solicitări au fost făcute de către persoanele aflate în detenţie la Penitenciarul Oradea.

"Din cele 1.718 cereri, 412 au fost făcute de către persoanele private de libertate aflate în Penitenciar”, a declarat preşedintele BEJ Bihor.

Faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din anul 2009, când urnele mobile au fost folosite în cele 651 secţii de votare din Bihor de către 1.198 persoane, pentru primul tur al scrutinului de duminică numărul solicitărilor este mai mare cu peste 30 de procente.

Până la această oră, niciunul dintre reprezentanţii partidelor şi alianţelor politice din Bihor nu a reclamat abuzuri privind folosirea urnei mobile la alegerile de duminică.

Sibiu: Peste o mie de solicitări pentru urna mobilă, mai mult decât dublu faţă de europarlamentare

Peste o mie de persoane din judeţul Sibiu au cerut urna mobilă pentru a vota duminică, numărul fiind mai mult decât dublu faţă de solicitările înregistrate la ultimul scrutin, cel pentru Parlamentul European din 25 mai, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu, în judeţ s-au înregistrat 1.073 de cereri pentru urna moblă din partea unor persoane care nu se pot deplasa la secţiile de votare.

Cele mai multe cereri - 701 - s-au înregistrat în mediul urban, iar 372 în mediul rural.

Un număr de 591 de persoane din municipiul Sibiu au solicitat urna mobilă, dar şi 53 din Mediaş, al doilea oraş ca mărime din judeţul Sibiu.

Sunt însă şi oraşe din judeţul Sibiu în care nu s-a înregistrat nicio astfel de cerere, precum Avrig şi Copşa Mică.

Faţă de alegerile europarlamentare din 25 mai, când s-au înregistrat în total 522 de solicitări pentru urna mobilă în întreg judeţul, numărul cererilor este mai mult decât dublu.

Reprezentanţi ai secţiilor de votare de care aparţin persoanele care au depus aceste cereri se vor deplasa la domiciliile acestora, însoţiţi de forţe de ordine, după un program stabilit de birourile electorale ale secţiilor de votare din judeţ.

Pe de altă parte, în arestul Poliţiei Sibiu se află, duminică, 11 persoane cu drept de vot, toate exprimându-şi opţiunea electorală la primele ore ale dimineţii.

Arad: 273 de persoane internate la SCJU nu pot vota pentru că angajaţii au cerut târziu urna mobilă

Un număr de 273 de pacienţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad nu pot vota, duminică, deşi ceruseră urna mobilă, pentru că angajaţii unităţii medicale au depus cererea la BEJ după termenul limită stabilit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un număr de 273 de pacienţi aflaţi în clădirea centrală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au solicitat urna mobilă pentru a-şi exercita dreptul la vot, însă angajaţii unităţii medicale au ajuns cu documentele la Biroul Electoral Judeţean după termenul limită, respectiv sâmbătă, la ora 20.00.

Potrivit reprezentanţilor BEJ Arad, angajaţii Compartimentului administrativ al spitalului au ajuns cu cererile pentru urna mobilă la câteva minute după termenul limită prevăzut de lege, astfel că nu au mai fost aprobate cererile.

Purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Adrian Wiener, a spus că s-a ajuns târziu cu documentaţia la BEJ.

"E vorba de pacienţi din secţiile sediului central pentru care nu s-a ajuns în timp util cu depunerea documentaţiei pentru solicitarea urnei mobile. Pacienţii valizi vor primi bilet de voie pentru a se deplasa la cele mai apropiate secţii de votare, dacă nu sunt din oraşul Arad, sau la secţia de domiciliu, dacă locuiesc în oraş", a spus Wiener.

SCJU Arad are peste 1.300 de paturi, sute de pacienţi internaţi având drept de vot.

Conducerea unităţii va face o anchetă internă pentru a afla cine se face vinovat de întârzierea depunerii documentelor la BEJ.

Suceava: 1.522 de cereri de urnă mobilă, cele mai multe în spitale, faţă de 160 în anul 2009

Peste 1.500 de cereri pentru urna mobilă sunt înregistrate la Suceava, cele mai multe, respectiv 1.037, fiind la spitalele din judeţ, numărul fiind de zece ori mai mare faţă de cel de la alegerile din anul 2009, când au fost 160 de voturi cu urna mobilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat că în judeţ au fost înregistrate 1.522 de solicitări pentru urna mobilă, 1.037 fiind din partea unor persoane  internate în spitalele din judeţ.

El a spus că restul cererilor de urnă mobilă sunt pentru persoane netransportabile din diferite localităţi ale judeţului, pentru cei 24 de arestaţi din arestul Poliţiei Judeţene Suceava şi pentru doi arestaţi la domiciliu.

La alegerile prezidenţiale din 2009, în judeţul Suceava au votat cu urna mobilă 160 de persoane.

Întrebat despre faptul că acum numărul solicitătilor este de aproape zece ori mai mare, prefectul a spus că probabil că în 2009 a fost organizată secţie de votare în spital.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că au fost înregistrate 299 de cereri ale pacienţilor pentru urna mobilă, cu aproape o sută mai multe faţă de alegerile europarlamentare.

El a spus că în spital sunt internaţi aproximativ 800 de pacienţi, dar dintre aceştia o parte sunt copii internaţi în secţiile de pediatrie şi chirurgie infantilă ,care nu au drept de vot, dar sunt şi pacienţi internaţi în secţia de Anestezie Terapie Intensivă, care nu pot vota.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici