Alin Tişe, validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj

Tribunalul Cluj l-a validat, marţi, în şedinţa Camerei de Consiliu, pe Alin Tişe (PDL) în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, ales în urma alegerilor locale din 1 iunie.

29 afișări
Imaginea articolului Alin Tişe, validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj

Alin Tişe, validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului Cluj, la baza deciziei au stat procesul-verbal de centralizare a voturilor, care a atestat că Tişe a obţinut cel mai mare număr de voturi, şi faptul că PDL a depus la Monitorul Oficial raportul detaliat cu privire la veniturile şi cheltuielile electorale.

Alin Tişe va depune, vineri, jurământul în faţa preşedintelui Tribunalului Cluj, Sorina Siserman şi a prefectului Călin Platon.

El va convoca, apoi, în termen de trei zile Consiliul Judeţean Cluj în prima şedinţă.

Candidatul PDL la şefia Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a obţinut la alegerile din 1 iunie peste o sută de mii de voturi, reprezentând 37,77 la sută din opţiuni. Tişe a fost urmat de candidatul PNL, Marius Nicoară, cu 24,92 la sută, de Vasile Soporan, PSD, cu 16,37 la sută şi de Mate Andras, UDMR, cu 13,07 la sută.

În Consiliul Judeţean Cluj, PDL deţine 37,28 la sută, PNL 16,45 la sută, PSD 16,19 la sută, UDMR 13,71 la sută şi PRM 5,30 la sută.

În urma acestui rezultat, în Consiliul Judeţean PDL va avea 15 consilieri, PNL şi PSD câte şapte, UDMR cinci şi PRM doi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici