Alina Mungiu Pippidi: „O finală la prezidenţiale între Dacian Cioloş şi Mircea Geoană ar însemna nişte alegeri frumoase şi curat euro-atlantice”

  • „Să nu subestimăm marele avantaj al României de a avea o majoritate stabilă în Parlament. Criza aceasta nu o poate rezolva aproape niciun Guvern”
  • „Economia germană depinde de Gazprom. Distrugi economia germană, distrugi principala sursă de finanţare a UE”
  • „Pe generalul Ciucă nu l-a votat nimeni. Nişte forţe obscure au decis ca România să fie condusă de un general”
  • „Klaus Iohannis a devenit din preşedintele societăţii civile – preşedintele societăţii militarizate. Nu Klaus Iohannis a ales serviciile, ci serviciile l-au ales pe el”
  • „Societatea civilă din 2017-2019 din România a fost o ficţiune, o invenţie. Avem o pseudo-societate civilă şi pseudo-partide”
  • „Generalul Ciucă pare să fie succesorul desemnat al lui Iohannis. Generalul Ciucă are cel mai slab potenţial la votanţi, este un non – candidat”
  • „PSD are la prezidenţiale varianta Mircea Geoană şi varianta Gabriela Firea”
  • „Domnul Ciolacu m-a impresionat pozitiv prin echilibru şi luciditate. Ciolacu este măsurat şi îşi ştie limitele”
  • „Nu sunt sigură că Iohannis îşi găseşte o poziţie europeană”
  • „În România, lucrurile nu se îmbunătăţesc. Sunt judecători care dau sentinţe aiurea. Sunt judecători care acţionează la ordin”
  • „Este o tăcere laşă în societate. Dacă nu creşte presiunea socială, nimeni nu va da înapoi puterea luată”
18144 afișări
Imaginea articolului Alina Mungiu Pippidi: „O finală la prezidenţiale între Dacian Cioloş şi Mircea Geoană ar însemna nişte alegeri frumoase şi curat euro-atlantice”
„Lucrurile merg prost peste tot. Dincolo de crize, este bine că România are un Guvern stabil. Să nu subestimăm marele avantaj de a avea o majoritate stabilă în Parlament. Criza aceasta nu o poate rezolva aproape niciun Guvern. Autorităţile n-au cum să rezolve cauzele problemelor. În UE nu se pot controla preţurile. Francezii au făcut coadă la benzinării cu canistrele de benzină. Îi dai bani să plătească factura şi inflaţia creşte şi mai mult. În criză, suntem într-o avalanşă a efectelor. Trebuie găsită o soluţie durabilă la război şi consecinţele lui. Ziua de după război nu este clar planificată. Incertitudinea omoară economiile, bursele şi pieţele. Economia germană depinde de Gazprom. Distrugi economia germană, distrugi principala sursă de finanţare a UE. Lumea este condusă de lideri slabi şi instabili (...) În România, forţele politice sunt atât de discreditate, încât te întrebi: cine să deconteze? Ruşii ajută partidele anti-sistem în toate ţările. Republica Moldova este într-un moment de oportunitate istorică excepţional. Când este război, credem noi că tăiem pensiile speciale? Pe generalul Ciucă nu l-a votat nimeni. Nişte forţe obscure au decis ca România să fie condusă de un general. Comisia Europeană a zis să rezolvăm cu legea lobby-ului. În România nu există separaţia intereselor”, a declarat politologul Alina Mungiu Pippidi în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.
 
Întrebată dacă crede că anul viitor se va face rocada în fruntea Guvernului între Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu dar şi despre motivele pentru care USR a eşuat, Alina Mungiu Pippidi a răspuns: 
 
„Într-un an o mulţime de lucruri vor fi radical diferite în România şi Europa. În România, partidele sunt unite de patriotismul care trece prin serviciile secrete. Nu există părţi autonome în societate, nu există personalităţi marcante. În România cine este la putere poate pierde alegerile. Cine câştigă în România alegerile ajunge sub control. Klaus Iohannis a devenit din preşedintele societăţii civile – preşedintele societăţii militarizate. În război, se găsesc scuze să fii militarizat decât civil. (...) Am îndemnat oamenii să facă un partid verde.Verzii au tronson puternic în Europa. În 5 săptămâni s-a pierdut controlul societăţii civile asupra USR. Partidele se controlează prin finanţare. În platformele sociale este o enormă manipulare. Nu este ciudat că societatea civilă din 2015-2018 nu mai există acum? Oameni din USR făcuseră ONG-uri de societate civilă ca să le folosească. Societatea civilă din 2017-2019 din România a fost o ficţiune, o invenţie. Avem o pseudo-societate civilă şi pseudo-partide. Preşedinţii României nu renunţă să conducă partidele din care au venit. În loc să fie mai puţin, serviciile secrete au fost mai mult folosite politic. Eu am încercat să ajut PDL să se revolte împotriva lui Băsescu. Nu este vina PNL că a fost făcut praf şi pulbere. Nu conduc nici PSD, nici PNL în România. Şi Zelenski a avut un oligarh în spate. N-ar fi rău ca 2-3 oameni de afaceri mari din România să scuture puţin sistemul. Nu există influenceri pe zona politică în România. Marii influenceri pe zona politică în România sunt serviciile secrete. Poţi să pui orice mutulică Preşedinte al României. Generalul Ciucă are un contra record la comunicare. Dacă va fi o negociere – cine va fi premier şi cine preşedinte – prezenţa va fi foarte slabă”.
 
 
Alina Mungiu Pippidi a analizat în interviul de pe Aleph News şi despre cum ar putea arăta cursa prezidenţială în 2024 în România:
 
„Generalul Ciucă pare să fie succesorul desemnat al lui Iohannis. Generalul Ciucă are cel mai slab potenţial la votanţi, este un non – candidat. PSD are la prezidenţiale varianta Mircea Geoană. Geoană are multe şanse la prezidenţiale. Geoană este destul de meritocratic. Geoană ar fi un preşedinte bun, e mai preocupat de zona externă. Cealaltă variantă a PSD ar fi Gabriela Firea. Suntem cel mai nesimţit Guvern din Europa, cu o singură femeie. Punctele slabe ale lui Firea sunt legate de soţ şi mandatul la Primăria Capitalei. Firea este bună pe comunicare şi vulnerabilă pe Justiţie. Cine să-l nominalizeze pe Dacian Cioloş? O finală Cioloş – Geoană ar fi nişte alegeri frumoase şi curat euro-atlantice. Ciucă e prea 100% fără calităţi. Domnul Ciolacu m-a impresionat pozitiv prin echilibru şi luciditate. Ciolacu este măsurat şi îşi ştie limitele. Europa este în secolul XXI, numai România este în secolul XIX. În Europa se promovează femeile şi minorităţile. Nu sunt sigură că Iohannis îşi găseşte o poziţie europeană. Iohannis nu este printre primii doi candidaţi pentru NATO. Bucureştiul nu merge bine. Oraşul Bucureşti merge foarte, foarte prost. Dacă nu-şi apără Nicuşor Dan mandatul, o să câştige Gabriela Firea. Nicuşor Dan nu poate fi absolvit de vină”.
 
Alina Mungiu Pippidi a amintit în emisiunea OFF/OnTheRecord de pe Aleph News şi despre problemele României cu statul de drept, libertatea presei şi independenţa Justiţiei: 
 
„În România, lucrurile nu se îmbunătăţesc. Există un val de procese agresive, de hărţuire. Sunt judecători care dau sentinţe aiurea. Sunt judecători care acţionează la ordin. Sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor a dispărut demult. Cazul de plagiat al lui Ciucă n-ar fi trebuit niciodată să ajungă în instanţă. Acolo unde este o mare miză politică se intervine pe faţă în Justiţie ca pe vremea Rodicăi Stănoiu. Dacă societăţii civile i-ar fi păsat de Justiţie, ar fi toţi în stradă din nou. CCR a fost principalul bastion al rezistenţei contra statului paralel datorită lui Daniel Morar. CCR a trântit legile scandaloase ale lui Dragnea. Nu cred că CCR trebuia să trântească legea avertizorului de integritate. Să nu uităm că la guvernare este şi UDMR care a fost un aliat al lui Dragnea şi întotdeauna un adversar al legilor anticorupţie. Aud la UDMR aceleaşi note anti – europene. Nu Klaus Iohannis a ales serviciile, ci serviciile l-au ales pe el. Draft-urile legilor securităţii au vrut să legalizeze o stare de fapt. Serviciile secrete în România au un imperiu economic, nu sunt sub control parlamentar. Este o tăcere laşă în societate. Dacă nu creşte presiunea socială, nimeni nu va da înapoi puterea luată”.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici