Amânarea dezbaterii ordonanţei privind migraţia primarilor a provocat dispute în Comisia juridică. Boboc (PNL): Efectele ordonanţei 55 să înceteze, primarii migratori să revină la starea ”anterioară”

Senatorii puterii din Comisia juridică au decis, miercuri, să amâne dezbaterea ordonanţei care permite migraţia primarilor invocând absenţa colegilor de la Comisia pentru administraţie. Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), a declarat la finalul şedinţei comisiei că efectele Ordonanţei 55 privind migraţia primarilor trebuie să înceteze.

733 afişări
Imaginea articolului Amânarea dezbaterii ordonanţei privind migraţia primarilor a provocat dispute în Comisia juridică. Boboc (PNL): Efectele ordonanţei 55 să înceteze, primarii migratori să revină la starea ”anterioară”

Amânarea dezbaterii ordonanţei privind migraţia primarilor a provocat dispute în Comisia juridică (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax Foto)

Amânarea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală a fost decisă la solicitarea senatorul PSD Ovidiu Donţu, care a reclamat absenţa colegilor de la Comisia pentru administraţie

”Este conform Regulamentul. Nu putem să încălcăm Regulamentul, tocmai pentru orice viciu la aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă s-ar putea să ne coste foarte scump. S-ar putea să se anuleze, s-ar putea Curtea Constituţională să surprindă neconstituţionalitatea”, a spus vicepreşedintele Comisiei juridice, Ovidiu Donţu.

”Propunerea este de amânare până ne întrunim comisiile comune să elaborăm raport comun şi să dăm un vot al comisiilor reunite, aşa cum am fost sesizaţi de Biroul Permanent. Altfel încălcăm legea, încălcăm Regulamentul”, a arătat social-democratul.

Senatorul PSD Ioan Chelaru a menţionat, în intervenţia sa, că la Camera Deputaţilor proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă a primit raport din partea Comisiei juridice şi a Comisiei pentru administraţie în şedinţă comună.

”Există informaţia că unii dintre colegii noştri vor să facă amendamente la acest proiect de lege, situaţie în care, dacă se depun astăzi aceste amendamente (…), împrejurarea că s-a solicitat de către colegul meu termen pentru un raport comun, pentru a fi convocată şi comisia pentru administraţie, împreună cu ideea de a comunica amendamentele şi la Guvern şi la toţi membrii comisiei care nu sunt pentru a le studia şi a le studia şi a ne pronunţa pe ele, ne duc la concluzia că termenul solicitat de o săptămână nu este nici în afara legii, nici în afara Regulamentului şi este un termen care se încadrează în ceea ce noi spunem bună-credinţă”, a spus Chelaru.

”Nu încălcăm niciun Regulament”, a replicat preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL).

La rândul său, democrat-liberalul Alin Tişe a spus că nu este prima dată când comisia juridică lucrează separat de comisia co-raportoare şi că în alte situaţii nu s-a considerat că Regulamentul ar fi fost încălcat.

”Din nou, ne jucăm de-a Comisia juridică aici, practic să ne batem joc unii de alţii, pentru că încercarea PSD de a tergiversa votul pe această ordonanţă, care, evident, va ajunge în plen, demonstarează ceea ce noi spunem de la început – fuga de răspundere în cazul acestei ordonanţe, la fel cum au fugit de ea şi la Camera Deputaţilor, la fel încearcă şi aici, dar acum cu o altă tactică”, a menţionat parlamentarul.

Potrivit deciziei senatorilor, ordonanţa de urgenţă ar urma să fie dezbătută săptămâna viitoare, luni, de Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie.

Boboc (PNL): Efectele ordonanţei 55 să înceteze, primarii migratori să revină la starea ”anterioară”

Efectele Ordonanţei 55 privind migraţia primarilor trebuie să înceteze şi aleşii migratori să revină la starea ”anterioară”, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc (PNL), la finalul şedinţei comisiei.

Pe de altă parte, Boboc a susţinut că proiectul de act normativ dezbătut de Comisia juridică ar trebui să fie o lege de respingere a ordonanţei şi a reamintit că actul nu a întrunit numărul de voturi necesar la Camera Deputaţilor ca să treacă.

"Anume, în primul rând această ordonanţă, aceasta ar trebui să fie o lege de respingere a ordonanţei, aşa cum ea a trecut la Camera Deputaţilor, iar domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că nu a întrunit numărul de voturi ca să treacă, a considerat că vrea să o supună din nou plenului Camerei pentru vot, astfel încât între timp, intervenind termenul de adoptare tacită, a trimis-o la Senat ca şi lege de aprobare a Ordonanţei, ceea ce mie mi se pare absolut nepotrivit, de vreme ce toată lumea ştie că a fost un vot în Plenul Camerei de respingere a aceste Ordonanţe", a explicat senatorul liberal.

El a spus că, potrivit prevederilor Constituţiei, atunci când o Ordonanţă este respinsă "trebuie să spui şi ce faci cu efectele pe care ea le-a produs în timpul în care a fost în vigoare, iar propunerea sa fiind ca toţi aleşii locali "care au făcut nişte opţiuni în timpul funcţionării ordonanţei să revină la situaţia anterioară".

Preşedintele Comisiei juridice a arătat că, în opinia sa, revenirea la situaţia anterioară reprezintă "singura variantă ca lucrurile să revină la normal".

"Oamenii să revină acolo unde ei au fost aleşi prin voturile cetăţenilor pentru că, până la urmă, apartenenţa politică nu trebuie să fie dată de opţiunea pe care o face fiecare dintre noi în funcţie de un interes de moment, ci de votul pe care oamenii îl exprimă atunci când aleşii locali candidează. Traseiştii să revină la situaţia anterioară acestei ordonanţe absolut nepotrivite care nu a avut decât un singur scop, pregătirea unui teren pentru un candidat care, iată, din păcate nici prin mijloacele astea nu a reuşit să câştige", a detaliat acesta.

Întrebat dacă, în condiţiile în care preşedintele ales Klaus Iohannis şi-a exprimat dezacordul privind migraţia politică, PNL îi va primi înapoi pe primarii care s-au orientat către alte formaţiuni politice pe durata în care Ordonanţa şi-a produs efectele, Boboc a răspuns: "Nu este vorba de primit înapoi în PNL. Este vorba de înlăturarea efectelor unei ordonanţe care a produse numai şi numai pagube, numai rău".

Senatorii puterii din Comisia juridică au decis, miercuri, să amâne dezbaterea ordonanţei care permite migraţia primarilor invocând absenţa colegilor de la Comisia pentru administraţie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici