Ambasadorul SUA, Hans Klemm: Parteneriatul strategic, solid şi extrem de necesar în regiune. Ce a discutat cu parlamentarii despre ridicarea vizelor

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, marţi, că a existat „un consens clar”, în rândul deputaţilor din Comisia de politică externă, cu privire la faptul că parteneriatul strategic România-SUA este unul „solid şi extrem de necesar într-o regiune care se confruntă cu multe ameninţări".

342 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul SUA, Hans Klemm: Parteneriatul strategic, solid şi extrem de necesar în regiune. Ce a discutat cu parlamentarii despre ridicarea vizelor

Ambasadorul SUA, Hans Klemm: Parteneriatul strategic, solid şi extrem de necesar în regiune (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)

Hans Klemm a afirmat că a solicitat această întâlnire pentru a face cunoscute priorităţile SUA în România şi pentru a prezenta o analiză recentă a parteneriatului strategic dintre România şi SUA.

„Am cerut oportunitatea de a vorbi Comisiei de politică externă pentru a prezenta comisiei priorităţile mele ca ambasador al SUA în România şi pentru a împărtăşi cu membri comisiei o analiză a parteneritatului strategic dintre România şi SUA, care a avut loc, aici, în Bucureşti, acum câteva săptămâni”, a spus Hans Klemm.

Surse din comisia de politică externă a Camerei Deputaţilor au declarat că, în cadrul întâlnirii cu Hans Klemm, s-a discutat în mod special despre zona Mării Negre, precum şi despre ameminţarea pe care o reprezintă Federaţia Rusă.

Hans Klemm a precizat, în timpul discuţiei, că sistemul anti-rachetă de la Deveselu este operaţional şi a vorbit şi despre nevoia unui parteneriat bilateral cu ţara noastră în domeniul cybersecurity, au mai spus surse din rândul membrilor comisiei.

Laszlo Borbely a discutat cu ambasadorul SUA Hans Klemm despre ridicarea vizelor pentru români

Preşedintele Comisiei de politică externă, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, în urma întâlnirii cu ambasadorul SUA, că a discutat cu Hans Klemm despre extinderea programului de ridicare a vizelor şi pentru români, afirmând că speră că atât Guvernul SUA, cât şi Congresul să arate "deschidere".

"Am discutat mai multe probleme. Evident, ceea ce ne doare mai mult este problema vizelor, să ne introducă şi pe noi în acest program visa waiver, pentru că în anul 2014 deja 9,8% au fost numai cei cărora le-a fost refuzată viza”, a declarat preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Laszlo Borbely, la finalul şedinţei la care a participat şi ambasadorul SUA, Hans Klemm.

Laszlo Borbely a afirmat că speră că atât la nivelul Guvernului SUA, cât şi al Congresului va exista „o deschidere” privind extinderea programul de ridicare a vizelor.

"Eu sper că nu numai la nivelul administraţiei guvernului SUA, ci şi la nivelul Congresului va fi o deschidere pentru că Polonia şi noi suntem în aceeaşi situaţie”, a mai spus Laszlo Borbely.

Laszlo Borbely a fost de părere că este o ”perioadă mai dificilă şi pentru SUA”, în contextul în care anul viitor vor fi alegeri, însă, a declarat că cele două state vor lucra împreună pentru a facilita accesul românilor în SUA.

Surse din rândul membrilor Comisiei de politică externă au declarat că, pe parcursul întâlnirii, oficialul american a afirmat că diaspora poloneză are o strategie mult mai bună decât cea românească pentru a determina Congresul să ridice vizele şi a spus că exemplul lor ar trebui urmat.

În cadrul şedinţei Comisiei de politică externă la care a participat şi ambasadorul SUA, Hans Klemm, s-a discutat şi despre situaţia Moldovei, situaţia din Ucraina, nevoia de intensificare a măsurilor de securitate din Marea Neagră, precum şi despre promovarea brandului de ţară al României şi legea lobby-ului, a mai spus Laszlo Borbely.

„În ceea ce priveşte alte probleme, ne-am exprimat îngrijoarea faţă de ceea ce se întâmplă în Ucraina şi, evident, ne interesează foarte mult situaţia Moldovei”, a spus Borbely, adăugând că Hans Klemm a transmis că SUA sunt „foarte atente la ceea ce se va întâmpla în Moldova în legătură cu deschiderea spre vest a acesteia”.

Laszlo Borbely a mai spus că speră ca anul viitor să poată avea întâlniri şi la nivelul Congresului SUA.

Preşedintele Comisiei de politică externă a lăudat iniţiativa lui Hans Klemm de a discuta cu membrii comisiei, afirmând că este o premieră şi că „indiferent de culoarea politică a deputaţilor” din comisie aceştia şi-au exprimat totala susţinere pentru acest dialog şi pentru parteneriatul strategic România-SUA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici