Prima pagină » Politic » Ana Ciceală își anunță candidatura pentru Primăria Capitalei, susținută de două partide

Ana Ciceală își anunță candidatura pentru Primăria Capitalei, susținută de două partide

Ana Ciceală și-a anunțat miercuri candidatura la Primăria Capitalei, cu sprijinul partidelor SENS și URS.PDF.
Ana Ciceală își anunță candidatura pentru Primăria Capitalei, susținută de două partide
Nițu Maria
23 iul. 2025, 14:36, Politic

Ana Ciceală și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei și are deja sprijinul partidelor SENS și URS.PDF. Lansarea oficială a candidaturii va avea loc joi, la ora 11:00, în fața sediului Primăriei Generale, conform unui comunicat de presă transmis de SENS.

„Alături de Ana Ciceală vor lua cuvântul Andrei Macsut (președinte SENS), Tudor Benga (fost deputat/ președinte URS.PDF), Florina Presadă (vicepreședintă SENS și fostă senatoare), Petruț Dociu (vicepreședinte SENS) și Alina Dumitriu (activist civic)”, se menționează în comunicat.

Partidul SENS a luat naștere anul trecut, în contextul activității europarlamentarului independent Nicu Ștefănuță. După ce acesta a obținut un mandat în Parlamentul European din postura de candidat independent, colaboratorii săi au inițiat formarea acestui partid.

În prezent, Nicu Ștefănuță nu este membru al SENS.

Partidul URS.PDF s-a înființat în 2023, fiind condus de Tudor Benga, fost deputat USR din Brașov.

Ana Ciceală a mai candidat pentru Primăria Sectorului 3 de mai multe ori. La ultimele alegeri locale din 2024, ea a ocupat locul trei, cu 16% din voturi.

Când vor avea loc alegerile pentru Primăria Capitalei?

Alegerile pentru Primăria Generală a Bucureștiului trebuie să se organizeze după ce Nicușor Dan a devenit președinte al României. În prezent, viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) îndeplinește atribuțiile de primar.

Conform legii, alegerile trebuie organizate în termen de 90 de zile de la vacantarea funcției, însă legea nu prevede sancțiuni dacă acest termen nu este respectat. În acest moment, în coaliția de guvernare se discută dacă alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc în toamnă sau în primăvara următoare.

Pentru a se organiza scrutinul, este necesară o Hotărâre de Guvern.