Anastase şi Boc s-au lăudat reciproc la un miting electoral la Ploieşti

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, l-a catalogat pe Emil Boc, sâmbătă, la un miting electoral, drept "cel mai bun prim-ministru din ultimii 20 de ani", iar acesta a gratulat-o pe Anastase cu calificativul de "cea mai performantă preşedintă a Parlamentului din istoria României".

15 afișări
Imaginea articolului Anastase şi Boc s-au lăudat reciproc la un miting electoral la Ploieşti

Anastase şi Boc s-au lăudat reciproc la un miting electoral la Ploieşti (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)

Roberta Anastase a afirmat, sâmbătă, în cadrul unui miting electoral la Ploieşti, la care au fost prezenţi peste 3.000 de simpatizanţi ai PDL, că Emil Boc este "cel mai bun prim-ministru din ultimii 20 de ani" şi că speră ca acesta să conducă guvernul şi după 6 decembrie.

În replică, Emil Boc a numit-o pe Anastase "cea mai performantă preşedintă a Parlamentului din istoria României" şi i-a mulţumit acesteia pentru "tenacitate" şi pentru faptul că "reuşeşte, zi de zi, să se bată cu Adrian Năstase, cu Viorel Hrebenciuc şi cu ceilalţi pentru a păstra România şi Parlamentul pe o direcţie reformatoare".

"Drumul a început, pentru Roberta Anastase, spre reformarea Parlamentului şi nu va putea fi oprit. Mulţumesc, Roberta, pentru ceea ce faci", a spus Emil Boc.

PDL şi-a lansat campania electorală sâmbătă după-amiază, la Sala Sporturilor din Ploieşti, în aceeaşi locaţie în care PSD a organizat, vineri, un miting electoral la care a participat Mircea Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici