Andronescu (PSD): Guvernul să aplice legea salarizării profesorilor sau să demisioneze

PSD cere Guvernului să aplice Legea salarizării profesorilor sau, în caz contrar, să demisioneze, pentru că ţara ar deveni neguvernabilă, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, vicepreşedinta PSD Ecaterina Andronescu.

16 afișări
Imaginea articolului Andronescu (PSD): Guvernul să aplice legea salarizării profesorilor sau să demisioneze

Andronescu (PSD): Guvernul să aplice legea salarizării profesorilor sau să demisioneze (Imagine: Mediafax Foto)

Ea a precizat că, aşa cum legea este obligatorie pentru cetăţeni, trebuie să fie obligatorie şi pentru Guvern, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia în care ţara ar deveni neguvernabilă.

"PSD va insista ca Legea salarizării profesorilor să fie pusă în practică. Nu exclud iniţierea demersurilor constituţionale şi parlamentare necesare, dacă acest lucru nu se va întâmpla", a arătat Andronescu, răspunzând unei întrebări care viza posibilitatea ca PSD să iniţieze chiar o moţiune de cenzură dacă Guvernul va bloca Legea în cauză.

Ea a precizat că ideea ca Guvernul să emită o Ordonanţă de Urgenţă prin care să blocheze majorările salariale ale profesorilor este una ”neprotrivită”, care ar demonstra că instituţiile statului nu se mai respectă reciproc.

Andronescu a arătat, în acest context, că nu exclude ideea unei mobilizări parlamentare dacă o astfel de măsură ar fi adoptată de Guvern.

Andronescu a criticat, totodată, Guvernul pentru faptul că îi susţine pe cei bogaţi, care au posibilitatea să-şi trimită copiii să studieze în alte sisteme de învăţământ, fără a lua în calcul şi marea majoritate a cetăţenilor, care depind de sistemul educaţional românesc.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici