Antonescu: Am convenit mecanismul de desemnare a premierului, situaţia interceptărilor, proprietatea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a confirmat marţi că la nivelul USL s-a ajuns la un consens asupra mai multor teme privind revizuirea Constituţiei, între care mecanismul de desemnare a premierului, situaţiile în care se dizolvă Parlamentul, regimul interceptărilor sau al proprietăţii.

360 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Am convenit mecanismul de desemnare a premierului, situaţia interceptărilor, proprietatea

Crin Antonescu (Imagine: Thomas Campean/ Mediafax Foto)

Antonescu a afirmat că premierul va fi desemnat în continuare de preşedintele României, dar nu oricum, ci ţinând cont de voinţa electorală.

"Pornind de la ideea că Guvernul este expresia de voinţă politică a unei majorităţi parlamentare, majoritate parlamentară la rândul ei expresia de voinţă a majorităţii alegătorilor, nu îi mai lăsăm loc preşedintelui să intervină în chip subiectiv în chestiunea asta (...) Preşedintele României, dacă revizuim Constituţia aşa cum dorim, nu va mai putea spune trăsnăi într-o democraţie, de felul celor pe care le-am auzit: «Nu mă interesează cât ia partidul cutare, nu mă interesează că ia 70%, că ia 50%, nu pun prim-ministru de la ei. Pun eu ministru pe cine vreau»", a spus liderul PNL.

El a explicat că mecanismul de desemnare a premierului presupune ca preşedintele să ia act de rezultatul alegerilor parlamentare şi nominalizează oficial premierul în persoana celui propus de "prima formaţiune politică, partid sau alianţă, în ordinea numărului de voturi".

"Dacă această persoană nu reuşeşte să treacă, să alcătuiască o echipă guvernamentală şi un program cu care să obţină votul de învestitură în Parlament, preşedintele încredinţează mandatul celui de-al doilea clasat, care încearcă şi el. Nu reuşeşte nici al doilea, atunci există un termen - vom vedea cât - în care fie se constituie o majoritate în forţele politice cu mandate în Parlament care notifică preşedintelui «am constituit această majoritate, acesta este candidatul», fie Parlamentul se dizolvă şi se recurge la alegeri anticipate", a mai declarat Antonescu.

Liderul PNL a declarat că, în cazul interceptărilor, la nivelul USL s-a convenit ca autorizarea acestora, aplicabilă şi în cazul corespondenţei de orice fel, să fie făcută de către judecător, şi doar în situaţii excepţionale pentru o perioadă de 48 de ore de către procuror.

"Sunt aici chestiuni care ţin de preocuparea pe de o parte şi oarecare tensiune conceptuală, preocuparea pe de o parte în a garanta libertăţi fundamentale ale unor persoane şi, pe de altă parte, sigur, de a putea da posibilitatea celor care acţionează într-o lume în care riscurile de tot felul au sporit să poată apăra un alt drept, al persoanei şi al comunităţii, şi anume dreptul la siguranţă", a justificat Antonescu.

De asemenea, el a fost întrebat de ce PNL este reticent la prelungirea termenului de reţinere de la 24 la 48 de ore, formulă susţinută în cadrul USL de Victor Ponta.

"Eu, personal, dar strict personal, care sunt şi mai conservator decât domnul Chiuariu - care e, sigur, şi avocat - nu fac un caz din asta. Poate să fie şi 48 de ore. Punctul de vedere însă al colegilor mei, aşa cum a fost el stabilit, este de a limita reţinerea preventivă", a răspuns Antonescu.

Totodată, liderul PNL a fost întrebat dacă există loc de negociere între PSD şi PNL privind regimul proprietăţii, în cazul căreia Victor Ponta a dorit modificări în ceea ce priveşte confiscarea bunurilor.

"Asupra acestui subiect noi avem o poziţie foarte fermă, n-am văzut o propunere deocamdată oficială. S-ar putea ca premierul, aşa cum a spus parcă în treacăt, să depună în nume personal un amendament, ceea ce evident este dreptul său. Punctul nostru de vedere, al liberalilor, şi sperăm să fie şi cel al USL şi al Parlamentului în întregul său, este că aşa cum sunt stipulate dreptul la proprietate, prezumţia de nevinovăţie sau averi licite (...) lucrurile acestea sunt suficiente", a susţinut liderul PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici