- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Antonescu: Ar trebui să fie o dezbatere în care să-l vedem pe Geoană în rol de preşedinte
Liderul PNL Crin Antonescu a sosit, joi seara, la Parlament, pentru a-l susţine pe Mircea Geoană la dezbaterea electorală cu Traian Băsescu, declarând că ar trebui să fie o dezbatere în care Geoană să fie văzut în rol de viitor preşedinte şi adăugând că ştie ce va spune şi va face Traian Băsescu.
Antonescu: Ar trebui să fie o dezbatere în care să-l vedem pe Geoană în rol de preşedinte (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Cu Traian Băsescu sunt lămurit de multă vreme, chiar nu mă mai interesează, mă interesează candidatul pe care îl susţin şi care are o şansă de oferit pentru Româna", a spus Crin Antonescu.
Întrebat cât de importantă este dezbaterea pentru rezultatul de duminică, Antonescu a precizat că nu poate spune aceasta decât la sfârşitul dezbaterii.
"Ar trebui să fie o dezbatere în care să-l vedem pe Mircea Geoană în rol de viitor preşedinte al României. Cu Traian Băsescu, repet, nu aştept nimic, ştiu ce va spune, ştiu ce va face", a conchis Antonescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România are nevoie de o altă structură statală, care să-ți folosească banii mai eficient și să genereze creștere economică
-
Poşta Română: Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim de livrare a pensiilor
-
Germania acuză Rusia că se află în spatele unor atacuri cibernetice. Partidul de guvernământ, printre ţintele vizate
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
Mircea Geoană este susţinut atât de reprezentanţi ai PSD, cât şi ai PNL, precum în publicul său regăsindu-se Mircea Ionescu Quintus, care a declarat la sosire că el îi susţine pe liberali, Teodora Bertzi, Radu Mazăre, Viorel Hrebenciuc, Cozmin Guşă, Cristian Diaconescu, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Ion Bazac, Dan Nica.
De asemenea, candidatul PSD are sprijinul Nadiei Comăneci, al lui Ilie Năstase, Dorel Vişan, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Mihai Leu, Mircea Dinescu.
De asemenea, Geoană are la această dezbatere şi susţinerea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, susţinut de PSD şi PNL pentru funcţia de premier în cazul în care Mircea Geoană va deveni preşedinte.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO