Antonescu: Atanasiu să construiască rapid soluţii pentru Roşia Montană şi regimul exploatărilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, vineri, că aşteaptă de la Teodor Atanasiu, propus pentru funcţia de ministru al Economiei, să construiască rapid, împreună cu premierul şi viitorul ministrul de Finanţe, Eugen Nicolăescu, soluţii pentru Roşia Montană şi pentru regimul exploatărilor.

164 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Atanasiu să construiască rapid soluţii pentru Roşia Montană şi regimul exploatărilor

Antonescu: Atanasiu să construiască rapid soluţii pentru Roşia Montană şi regimul exploatărilor (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

"Aştept şi aşteptăm de la domnul Atanasiu, un om cu experienţă ministerială la Ministerul Apărării şi în fruntea AVAS, să atace marile probleme care ţin de privatizări, marile probleme şi marile proiecte care ţin de perspectiva reindustrializării României, să construiască împreună cu colegii de Guvern, cu premierul, ministrul Finanţelor, formule rapide şi eficiente pentru soluţii la marile dosare economice, între care Roşia Montană, între care regimul exploatărilor în general şi aşa mai departe", a spus Antonescu.

La rândul său, Atanasiu a spus că rolul său va fi de a implementa politicile publice liberale, care pot duce la recuperarea decalajelor economice faţă de celelalte ţări.

"Într-o ţară precum România, care trebuie să recupereze decalaje majore, politicile publice în domeniul economic nu pot fi decât liberale. De aceea, rolul meu este mai simplu: nu pot decât să aplic aceste politici", a afirmat Atanasiu într-o conferinţă de presă după şedinţa BPN al PNL unde a fost propus pentru funcţia de ministru al Economiei.

El a mai spus că principala preocupare vizează reindustrializarea, o mai mare vigoare a procesului de privatizare şi procesul de atragere de capital în România.

El a mai spus că doreşte să asigure şi o concurenţă reală pe piaţa românească.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici