Antonescu: Candidez la Teleorman din calcul pragmatic, privind maximizarea numărului de mandate

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că a decis să candideze la Senat într-un colegiu din Teleorman, schimbându-şi astfel opţiunea iniţială pentru un colegiu din Bucureşti, dintr-un calcul pragmatic, impus de actuala legislaţie electorală, care priveşte maximizarea numărului de mandate.

164 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Candidez la Teleorman din calcul pragmatic, privind maximizarea numărului de mandate

Antonescu: Candidez la Teleorman din calcul pragmatic, privind maximizarea numărului de mandate (Imagine: Bogdan Stamatin / MediafaxFoto)

"Am spus că intenţionez (să candidez la Bucureşti, n.r.), între timp, în condiţiile acestei legi - nu în ce mă priveşte, ci în ce priveşte maximizarea numărului de mandate în general şi peisajul general al alegerilor - am luat o altă opţiune", a spus Antonescu.

El a explicat că, fiind vorba despre un preşedinte de partid, a trebuit să se ia în calcul nu doar interesele sale de candidat, ci interesele în ansamblu ale USL.

"În cazul unui preşedinte de partid trebuie să intre în calcul nu doar interesele sale strict în calitate de candidat, ci ansamblul construcţiei politice din care face parte - şi în sensul acesta avem o lege electorală în vigoare care necesită calcule extrem de complicate", a spus Antonescu.

El a precizat că va candida la Senat la Teleorman şi a subliniat că este dreptul fiecărei formaţiuni politice, alianţă, partid sau candidat să deci într-o competiţie electorală unde candidează.

Antonescu a criticat PDL pentru faptul că a contestat la CC Legea iniţiată de el şi de Victor Ponta privind uninominalul pur, apreciind că actuala legislaţie este "complicată şi adesea perversă".

"Nu e vina noastră că avem o lege electorală complicată şi adesea perversă. În sensul acesta este obligaţia pragmatică de a face toate calculele referitor nu doar la un candidat", a mai spus Antonescu.

El a precizat că ar fi putut candida în orice colegiu din România, cu excepţia celor din judeţele Harghita şi Covasna.

Surse din USL declarau, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că preşedintele PNL, Crin Antonescu, va candida la alegerile parlamentare pentru un mandat de senator într-un colegiu în judeţul Teleorman, în tandem cu Liviu Dragnea şi Marin Almăjanu, respectiv în colegiul numărul 2.

Colegiul în care va candida Crin Antonescu se suprapune cu colegiile de deputat în care vor intra în cursă Liviu Dragnea şi Marin Almăjanu la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Iniţial, preşedintele PNL se hotărâse se intre în cursa pentru un nou mandat de senator în sectorul 3 din Capitală, după ce în 2008 a obţinut mandatul de senator în sectorul 1 din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici