Antonescu, despre rectificarea din raportul MCV: Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră - Mediafax

Antonescu, despre rectificarea din raportul MCV: Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a comentat, vineri, rectificarea din raportul CE pe MCV, spunând: "Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră, şi nu ai numărat tu însuţi".

684 afişări
Imaginea articolului Antonescu, despre rectificarea din raportul MCV: Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Antonescu a susţinut că este "o gravă eroare" a Comisiei Europene.

"Dacă eşti acuzat de corupţie nu înseamnă că eşti corupt", a mai spus Antonescu, precizând că importantă este decizia finală a justiţiei.

Liderul PNL a ţinut să menţioneze că vicepremierul Liviu Dragnea "nu stă", în prezent, sub vreo acuzaţie de corupţie, fiind vorba, în cazul acestuia, de aspecte care ţin de organizarea referendumului.

Crin Antonescu a mai ţinut să precizeze că nici Relu Fenechiu nu ar putea fi încadrat la "acuzaţii de corupţie".

"Au fost erori, nu chestiuni confuze, ci erori în raport, în principal cea care s-a discutat şi a fost şi asumată ca atare de autorii raportului, chestiunea cu doi şi cu trei miniştri. E un lucru grav, nu e de joacă, atunci când numeri într-un raport oficial în numele unei instituţii de prestanţa şi de importanţa Comisiei Europene, când numeri miniştri pe care îi acuzi indirect de corupţie, e bine să numeri corect", a susţinut Antonescu.

"Putem să ne închipuim că cineva ţi-a dat o cifră, şi nu ai numărat tu însuţi, atunci când faci această confuzie", a subliniat preşedintele Senatului.

El a mai afirmat că nu oricine se află sub o acuzaţie de corupţie este corupt, până la sentinţa unei instanţe.

"Adică prezumţia de nevinovăţie, universal valabilă în legislaţia europeană, este fundamentală, trebuie să prevaleze şi în România. Mai mult decât atât, nu orice acuzaţie, trimitere în judecată, cercetare penală sau proces sunt legate de corupţie", a argumentat Crin Antonescu.

Preşedintele Senatului a spus, în ceea ce priveşte legislaţia din România, că "DNA poate deschide cercetare pe orice cauză". "Cred că şi dacă nu ţi-ai plătit chiria la timp", a adăugat el.

În ceea ce îl priveşte pe vicepremierul Liviu Dragnea, el a afirmat că "nu poate fi sub niciun chip inclus pe lista posibililor corupţi, pentru că nici măcar nu stă sub o acuzaţie de corupţie".

"Ancheta DNA este legată de bunul mers al referendumului şi asta nu înseamnă nicicum zona de corupţie", a declarat Antonescu.

De asemenea, preşedintele Senatului a susţinut că în aceeaşi situaţie se află şi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care are un proces pe rol dinainte de a fi ministru care se desfăşoară "fără niciun fel de obstrucţie, fără niciun fel de întârziere".

Modificarea din textul raportului MCV vizând numărul miniştrilor cercetaţi penal reprezintă o clarificare, nu corectarea unei erori, fiind decisă joi de către Colegiul Comisarilor în urma unei analize interne, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

"Am modificat textul în acest mod pentru a evita ambiguităţile. Sunt doi miniştri care au fost efectiv puşi sub urmărire penală, acestea fiind cazuri confirmate", a afirmat Gray.

De asemenea, el a arătat că această modificare pe text a fost făcută în urma unei decizii luate joi în cadrul Colegiului Comisarului, precedată de o analiză a problemei care s-a bazat doar pe argumente interne.

"Nu sunt la curent cu o plângere formalizată trimisă Comisiei din partea Guvernului român sau a unor persoane din acesta referitoare la acest subiect", a specificat purtătorul de cuvânt.

Totodată, Gray a arătat că este o procedură normală verificarea textului raportului după adoptarea acestuia, înainte de a fi trimis Parlamentului European şi statelor membre.

"Versiunea de pe site-ul Comisiei este cea finală. Cred că aceasta este singura modificare a textului, nu ne aşteptăm să mai apară şi altele. Am mai făcut-o de câteva ori şi în anii trecuţi, nu e prima modificare de acest fel. După ce este adoptat, textul raportului mai este verificat încă o dată pentru a avea o formă finală înainte de a fi trimis statelor membre", a mai spus Mark Gray.

CE a modificat textul raportului MCV publicat miercuri, formula "dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie" fiind înlocuită cu "în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal".

Raportul MCV preciza, în varianta publicată miercuri, că noul Guvern de la Bucureşti şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar trei dintre noii miniştri erau cercetaţi penal, iar cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţie a unui ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate.

"Noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar, dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie. În recomandările sale din luna iulie, Comisia şi-a exprimat speranţa că miniştrii vor da un exemplu în ceea ce priveşte respectarea aspectelor legate de integritate: acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de corupţie. Este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate. Cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţia de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate", se menţionează în raportul MCV dat publicităţii miercuri de Comisia Europeană.

În varianta existentă pe site-ul Comisiei joi seară, paragraful a fost modificat: "Noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, însă în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupţie. În recomandările sale din luna iulie, Comisia şi-a exprimat speranţa că miniştrii vor da un exemplu în ceea ce priveşte respectarea aspectelor legate de integritate: acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de corupţie. Este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate. Cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţia de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate".

Un document oficial precum cel al Comisiei Europene trebuie să prezinte foarte clar şi serios problemele legate de corupţie şi nu poate indica, ca în presă, pe surse, că ar fi trei miniştri cercetaţi pentru fapte de corupţie, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

"Dincolo de ceea ce se poate scrie în presă, într-un document oficial cum este cel al Comisiei Europene lucrurile trebuie să fie foarte clare. «Pentru fapte de corupţie sunt trei miniştri»: nu e adevărat. Pentru fapte eventual asimilate corupţiei, este vorba de abuz în serviciu, a fost trimis în judecată Fenechiu. Dragnea nu este cercetat pentru fapte de corupţie, ci pentru Legea referendumului şi legi electorale, iar pe al treilea nu l-am găsit. Într-un document oficial cum este cel al Comisiei Europene nu poţi să vorbeşti ca în presă, pe surse, că sunt trei, trebuie să vorbeşti serios, ori lucrul ăsta, dacă eram consultaţi cu o zi înainte, l-am fi putut îndrepta. La fel, nu poţi să spui că cu cei patru miniştri care au sesizare de la ANI nu s-a întâmplat nimic. S-a întâmplat, nu mai sunt în Guvern, niciunul din cei patru, chiar dacă nu există niciun fel de condamnare definitivă împotriva lor", a spus Ponta, aflat la Viena.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, cataloga, miercuri, drept "fantezie" informaţia conform căreia în Guvernul României ar exista trei miniştri cercetaţi pentru corupţie, spunând că, dacă ar fi existat o anchetă a DIICOT în ceea ce-l priveşte, ar fi trebuit să ştie şi el, şi premierul, dar şi presa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici