Antonescu: În zilele rămase până la referendum mă voi implica direct şi la vedere în campanie

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în zilele rămase până la referendum se va implica "direct şi la vedere" în această campanie, menţionând că va face apel la participarea la urne şi la "desluşirea interesului şi înţelesului" acestui referendum.

1213 afișări
Imaginea articolului Antonescu: În zilele rămase până la referendum mă voi implica direct şi la vedere în campanie

Preşedintele interimar Crin Antonescu (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Declaraţiile preşedintelui interimar Crin Antonescu:

- Pentru toate acele părţi bune pe care raportul MCV le consacră îi felicit pe toţi magistraţii din tot sistemul. România trebuie să meargă pe aceleaşi principii pe care ne-am angajat şi pe care trebuie să le susţină toţi

- Indiferent cât de mult o să placă acest lucru unora sau altora dintre actorii politici implicaţi, indiferent de ce comentarii se vor face

- Toţi cetăţenii României trebuie să ştie că au dreptul de a veni sau nu la acest referendum, dar în acelaşi timp toţi cetăţenii trebuie să ştie în ce măsură soarta fiecăruia dintre ei, soarta fiecăruia dintre noi se leagă de rezultatul acestui referendum şi implicit de votul pe care îl are la dispoziţie

- Mă voi implica direct şi la vedere în această campanie, în sensul în care voi face cu toate mijloacele apel la participarea tuturor cetăţenilor la refendum, la desluşirea înţelesului şi interesului pe care îl reprezintă acest referendum

- Odată încheiată această criză de comunicare în plan internaţional şi în plan intern, vreau să anunţ fără niciun fel de echivoc, cât se poate de deschis, că în zilele care au mai rămas în campania pentru acest referendum mă voi implica direct şi la vedere în această campanie

- Susţin întru totul acest Guvern în aceste acţiuni, chiar în această perioadă de referendum, cu din ce în ce mai multă forţă, cu din ce în ce mai multă hotărâre

- Este un Guvern care pare decis şi a făcut paşi în acest sens de a începe cu adevărat lupta cu aşa numiţii "băieţi deştepţi", este un Guvern care pe fiecare minister pregăteşte câte un audit extrem de important, nu doar pentru a arăta că vinovaţi de sărăcia României astăzi sunt mult mai mulţi decât cei despre care discutăm, dar de asemenea de a dezvălui şi de a curma mecanisme de risipire în continuare a banului public

- Sper să fie primul Guvern care are curajul să atace reţele extrem de puternice ale corupţiei publice din România, ale cheltuirii banului public pe reţele clientelare

- Avem un Guvern care încearcă să facă nişte lucruri şi în sprijinul căruia mă pronunţ categoric ca preşedinte interimar

- România are în fond o problemă mai mare, căreia va trebui să-i dea soluţii cât mai curând, pentru a face mai puţină figuraţie în Uniunea Europeană

- Cert este că trebuie să reafirmămîncă o dată, împotriva celor care vor să sperie cetăţenii României. România nu este şi nu va fi izolată. Va fi o ţară din ce în ce mai europeană, din ce în ce mai conecatată la mecanismele europene

- Există o serie de evaluări în care părerile rămân împărţite şi în această zonă îmi păstrez evaluările pe care le-am formulat

- În acest raport, Comisia Europeană şi preşedintele CE reafirmă în mod explicit nişte valori cu care suntem cu toţii, categoric, de acord. Este în deplină concordanţă cu ceea ce credem noi toţi aici în România, majoritate, opoziţiei, guvern, preşedinte

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici