Antonescu: Nominalizarea la SIE - afacere între Băsescu şi Meleşcanu. Cer excluderea senatorului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nominalizarea la şefia SIE este "o afacere" între Traian Băsescu şi Teodor Meleşcanu şi a anunţat că, la prima şedinţă a CNEx, va cere excluderea din partid a senatorului.

1288 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Nominalizarea la SIE - afacere între Băsescu şi Meleşcanu. Cer excluderea senatorului

Crin Antonescu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Antonescu a spus că Meleşcanu nu l-a informat nici pe el, nici pe alt lider liberal despre propunerea de a ocupa funcţia de director al SIE.

Crin Antonescu a afirmat că propunerea lui Traian Băsescu ca Teodor Meleşcanu să ocupe funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe nu schimbă decizia USL de a-şi menţine protestul parlamentar, aşa că parlamentarii Uniunii nu vor participa nici la audierea în comisia SIE, nici la votul din plenul reunit.

"Această desemnare este o afacere strict între domnul Traian Băsescu şi domnul Meleşcanu şi nu are niciun fel de legătură, directă sau indirectă, cu PNL. Domnul Meleşcanu nu a informat, nemaipunând problema să ceară cumva un accept politic, nici Biroul Permanent, nici pe mine ca preşedinte, nici pe un alt coleg din conducerea partidului, nici pe liderul grupului parlamentar din Senat", a spus Antonescu.

Antonescu a afirmat că a primit, luni, "un fel de cerere" din partea lui Meleşcanu, în care acesta anunţa că se autosuspendă din PNL.

"Nu este cazul, pentru că în calitate de preşedinte al PNL voi cere, la prima şedinţă a forului statutar, excluderea domnului Meleşcanu, din motive lesne de înţeles", a spus preşedintele PNL.

El a adăugat că propunerea lui Meleşcanu la direcţia SIE nu este suprinzătoare.

"Suntem într-o perioadă în care în România trădarea politică nu mai este considerată un accident, aşa că episodul Meleşcanu, pentru mine, nu e foarte surprinzător", a spus Antonescu.

El a precizat că noul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, nu mai este "demult" membru al PNL.

"Vă anunţ de pe acum că nici domnul Meleşcanu nu va mai fi membru PNL, însă nu autosuspendat, ci exclus", a spus Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu l-a propus pe senatorul PNL Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al SIE.

"În temeiul art. 65, lit. h) din Constituţia României, preşedintele Traian Băsescu a propus Parlamentului numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Teodor Viorel Meleşcanu", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Senatorul Teodor Meleşcanu a anunţat că a acceptat propunerea preşedintelui Traian Băsescu de numire la şefia SIE şi a precizat că s-a autosuspendat din calitatea de membru PNL.

Teodor Meleşcanu urmează să fie audiat de comisiile parlamentare, marţi la prânz fiind deja programată şedinţa plenului Parlamentului, pentru validarea noului director al SIE.

Teodor Meleşcanu, senator PNL, a deţinut funcţii de ministru de Externe şi ministru al Apărării.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, luni, după şedinţa BPC al partidului, că nu crede că senatorul liberal Teodor Meleşcanu ar putea fi numit şef la SIE, el spunând că nu are nicio informaţie în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

ŞTIRILE ZILEI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici