Antonescu: Nu am rezerve s-o propun pe Mona Pivniceru la CC, m-am gândit destul

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, răspunzând unei întrebări, că nu are rezerve să o propună pe Mona Pivniceru pentru o funcţie de judecător la Curtea Constituţională, al arătând că s-a gândit "destul" asupra acestui aspect.

442 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Nu am rezerve s-o propun pe Mona Pivniceru la CC, m-am gândit destul

Mona Pivniceru (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Nu, nu am niciun fel de rezervă, dar cred că în acest domeniu de activitate, al nostru, cu politica, nu comentez despre al dumneavostră, e bine să fie cât mai puţin science-fiction. Aici discutăm despre realităţi. Când Mona Pivniceru va fi propusă pentru Curtea Constituţională, când va fi votată, dacă va fi votată, şi ca atare va pleca de la Ministerul Justiţiei, atunci se va profila frumosul prilej de a vorbi despre înlocuitorul domniei sale acolo. Nu am rezerve, m-am gândit destul", a spus Antonescu.

Mona Pivniceru a confirmat, săptămâna trecută, că ar putea pleca de la conducerea Ministerului Justiţiei în favoarea unui post de judecător la Curtea Constituţională (CC), cu susţinerea PNL, însă a evitat să dea un răspuns ferm privind alegerea pe care o va face în acest context. "În ceea ce mă priveşte, este adevărat", a spus Pivniceru, la Antena 3, după ce a fost întrebată despre susţinerea sa pentru CC de către PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici