Antonescu: Nu negociez cu PDL nici pe faţă, nici pe ascuns

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Mamaia, înainte de şedinţa BPC, că nu poartă negocieri cu democrat-liberalii nici pe faţă, nici pe ascuns, precizând că ipoteza unei guvernări comune cu PDL este exclusă.

20 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Nu negociez cu PDL nici pe faţă, nici pe ascuns

Antonescu: Nu negociez cu PDL nici pe faţă, nici pe ascuns (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Întrebat dacă negociază pe ascuns cu PDL, liderul liberalilor a precizat că nu există niciun dram de adevăr în ştirea privind iniţierea unor negocieri cu reprezentanţii partidului de guvernământ şi a susţinut că ipoteza unei guvernări comune cu democrat-liberalii este exclusă.

"Nu, nici pe ascuns, nici pe faţă. Nu există niciun dram de adevăr în ştirea care s-a vehiculat privitoare la negocieri sau discuţii de orice fel între noi şi PDL în vederea unei guvernări comune", a susţinut Crin Antonescu.

El a subliniat că ideea unei guvernări comune PNL-PDL "este o ipoteză exclusă" şi aşa va fi şi de acum încolo.

Liderul liberal Crin Antonescu a precizat şi joi seară, printr-un comunicat, că PNL nu susţine niciun fel de negociere cu PDL pentru intrarea la guvernare alături de acest partid, respingând din nou posibilitatea unei colaborări între cele două formaţiuni.

"Între noi şi partidul responsabil de situaţia economică dezastruoasă a României, între noi şi o grupare care, printr-un comportament specific triburilor sau găştilor mafiote, a discreditat în ochii românilor însăşi ideea de democraţie, nu poate exista vreo formă de colaborare", se arăta în comunicat.

Replica lui Antonescu a venit după ce site-ul Hotnews a scris, citând surse apropiate discuţiilor, că liberalii ar negocia de la începutul lunii august cu lideri PDL din eşalonul doi o eventuală intrare la guvernare, că s-ar fi discutat la nivel parlamentar, dar că "nu s-a bătut nimic în cuie". Hotnews scria că la negocieri ar fi participat, din partea PNL, Crin Antonescu şi Dan Radu Ruşanu, iar de la PDL parlamentari şi lideri din teritoriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici