Avertisment dat de Raed Arafat: Acest val va fi diferit / Varianta Delta are un impact mai mare pe tineri şi pe copii

Noua variantă a coronavirusului are un impact mai mare pe tineri şi pe copii, a spus, duminică seara, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, care a precizat că tineri de 30 de ani, fără alte afecţiuni, au murit, infectaţi cu SARS-CoV-2.

12813 afișări
Imaginea articolului Avertisment dat de Raed Arafat: Acest val va fi diferit / Varianta Delta are un impact mai mare pe tineri şi pe copii

Raed Arafat a declarat, duminică seara, la Digi 24, că varianta nouă se transmite foarte uşor, practic, după un contact de 2-3 minute este posibil ca o persoană să se infecteze.

„Va fi o diferenţă între valurile trecute şi acest val. Acum mulţi şi-au asumat riscul. Înainte nu aveam armă. Acum am avut o armă şi am avut luni de zile în care ne puteam apăra mult mai bine. Faptul că unii au hotărât să nu se protejeze este alegerea lor, dar este şi un risc asumat”, a declarat Raed Arafat.

Arafat a precizat că au fost discuţii pentru a se pregăti, în România, inclusiv locuri de terapie intensivă pentru copii, în cazul în care vor fi astfel de cazuri.

„La acest moment încă nu (mă îngrijorează – n.r.) dar este posibil să ajungem la un număr mai mare pentru că asta s-a întâmplat în alte ţări. În SUA s-a ajuns şi copii de 7 şi de 6 şi de 5 ani la spital din cauza COVID-ului. Copii care nu se pot vaccina şi care trebuie protejaţi altfel, prin faptul ca restul familiei să respecte nişte reguli, să fie vaccinaţi. Clar că varianta asta are un impact mai mare pe tineri şi pe copii. Ştim că am avut, din păcate, acum o perioadă, două decese la 30 de ani fără comorbidităţi, astăzi vorbeam cu cineva de o fată de 25 de ani fără comorbidităţi, care este într-o terapie intensivă într-un judeţ aproape de Bucureşti. Sunt tineri care ajung în Terapie Intensivă”, a mai spus Arafat.

Şeful DSU insistă că singura „armă” în faţa COVID-ului este vaccinul şi acesta este folosit de toată lumea la acest moment.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici