Avionul cu care Geoană urma să plece spre Iaşi a avut probleme la decolare

Avionul cu care liderul PSD Mircea Geoană urma să plece, vineri dimineaţă, de la Bucureşti la Iaşi a avut probleme tehnice la decolare, astfel că Tarom, care opera cursa, a fost nevoită să schimbe aeronava, aceasta din urmă reuşind să ajungă la destinaţie.

15 afișări
Imaginea articolului Avionul cu care Geoană urma să plece spre Iaşi a avut probleme la decolare

Avionul cu care Geoană urma să plece spre Iaşi a avut probleme la decolare (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Am avut o problemă tehnică la avionul care urma să decoleze de la Bucureşti, iar în cele din urmă au schimbat aeronava. Nu s-a întâmplat nimic deosebit doar că am întârziat vreo 30 de minute la Conferinţa judeţeană a organizaţiei PSD Iaşi", a declarat, la Iaşi, Mircea Geoană.

Cursa Tarom pe ruta Bucureşti-Iaşi trebuia să decoleze din Capitală la ora 8.50 şi să ajungă la Iaşi la ora 9.55.

Avionul cu care liderul PSD a ajuns la Iaşi a aterizat în jurul orei 10.30.

Mircea Geoană participă, vineri, la Conferinţa judeţeană extraordinară a PSD Iaşi, ocazie cu care va fi stabilită şi lista celor 52 de delegaţi pe care Iaşiul îi va avea la Congresul din 20 februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici