Băsescu a vorbit, la reuniunea AmCham, despre reformele din educaţie şi sănătate

Şeful statului a declarat, miercuri, la întâlnirea AmCham, că speră ca până la sfârşitul actualei legislaturi noua Lege a educaţiei să fie aprobată, că din aprilie începe descentralizarea în sănătate, că există progrese în combaterea corupţiei şi că Guvernul a luat măsuri economice bune.

32 afișări
Imaginea articolului Băsescu a vorbit, la reuniunea AmCham, despre reformele din educaţie şi sănătate

Băsescu a vorbit, la reuniunea AmCham, despre reformele din educaţie şi sănătate (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Forma care a fost respinsă de Curtea Constituţională a Legii educaţiei este din nou în discuţie, cu avantajul că ceea ce a trebuit negociat între cele două partide aflate la guvernare anul trecut, acum s-a limpezit şi noua Lege a educaţiei reflectă foarte corect toate principiile Comisiei prezidenţiale de evaluare, condusă de profesorul Miclea", a afirmat preşedintele.

Şeful statului a spus că speră ca, până la sfârşitul actualei legislaturi, noua Lege a educaţiei să fie aprobată de către Parlament.

Referindu-se la reforma în domeniul sănătăţii, Băsescu a menţionat că începând din aprilie va începe un proces de descentralizare. Şeful statului a precizat că a discutat cu ministrul Sănătăţii, cu premierul Emil Boc şi cu preşedintele CNAS pe tema reformei în acest domeniu.

"Veţi constata în luna aprilie lansarea unui proces de descentralizare. De asemenea, soluţii în ceea ce priveşte gratuităţile la medicamente, introducerea coplăţii, dar şi un proces accelerat de descentralizare. Conducerea centralizată a sistemului de sănătate este falimentară", a spus şeful statului.

Traian Băsescu a adăugat că una dintre marile priorităţi o constituie şi punerea în funcţiune a sistemului informatic al CNAS şi al Ministerului Sănătăţii.

De asemenea, şeful statului a subliniat, la întâlnirea cu oamenii de afaceri de la AmCham, că România vizează dezvoltarea turismului. "Vizăm dezvoltarea turismului. Este o resursă naturală, pe care o avem.

România a întârziat foarte mult procesul de privatizare şi astfel am rămas în urma unor state, inclusiv vecine", a spus Băsescu.

În ceea ce priveşte domeniul IT, preşedintele a spus că investiţiile făcute deja în România dovedesc că această ţară are "resursă umană şi suficientă inteligenţă pentru a fi puse la dispoziţia companiilor americane specializate în IT". Totodată, preşedintele a mai spus că extinderea reţelelor cu bandă largă este o prioritate la nivelul Ministerului Comunicaţiilor.

Şeful statului a subliniat că România face o prioritate din modernizarea sistemului energetic, precizând că pe lista de investiţii se află termocentrale care trebuie modernizate şi adaptate la sistemul european.

Pe de altă parte, preşedintele le-a mai spus oamenilor de afaceri din AmCham că doreşte să facă un comentariu în ceea ce priveşte parteneriatul public privat, subliniind că susţine acest tip de investiţii, în condiţiile în care este vorba chiar despre aşa ceva şi nu vizează o împărţire incorectă a veniturilor rezultate dintr-un astfel de parteneriat.

În ceea ce priveşte combaterea corupţiei, şeful statului a spus că autorităţile au devenit mai determinate, dar şi mai eficiente în combaterea acestui flagel şi că există o serie de indicatori care reprezintă semne de încurajare.

El a mai spus că măsurile luate la timp de Guvern au redat echilibrul economic şi a adăugat că în anul 2009 s-a produs o "mare ajustare" a indicatorilor macroeconomici, dintre care cel mai important este cel al deficitului de cont curent. Preşedintele a precizat că în prezent Guvernul este în plin efort de ajustare a cheltuielilor publice în ceea ce priveşte consumul propriu.

"Consecvenţa Guvernului mă încurajează să cred că va reuşi", a spus preşedintele.

El a menţionat că, în ce priveşte producţia industrială, în prima lună a anului s-a înregistrat o creştere de 16,3% a comenzilor, cea mai mare din noiembrie 2008. De asemenea, potrivit şefului statului, în prima lună a anului exporturile au crescut cu 19,8% faţă de ultima lună a anului 2009, însă se menţin semnele unei crize în domeniul construcţiilor.

Preşedintele a atras atenţia, în discursul rostit la AmCham, că "nimic nu va mai fi ca înainte de criză".

În discursul său, şeful statului a mai spus că doreşte să mulţumească AmCham pentru mai multe motive, printre care faptul că este singura astfel de organizaţie care a reuşit să furmizeze un bun consilier prezidenţial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici