Băsescu: Avem şanse la Schengen în octombrie, dacă raportul MCV din vară nu ne dă înapoi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că România are şanse să primească o decizie favorabilă pentru Schengen la Consiliul JAI din octombrie, cu condiţia ca raportul MCV verbal din vară "să nu ne dea înapoi", şeful statului precizând, totodată, că are reţineri în privinţa Parlamentului.

458 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Avem şanse la Schengen în octombrie, dacă raportul MCV din vară nu ne dă înapoi

Băsescu: Avem şanse la Schengen în octombrie, dacă raportul MCV din vară nu ne dă înapoi (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Traian Băsescu a afirmat că România se află, din nou, într-un moment de graţie în ceea ce priveşte aderarea la Schengen, după ultimul Consiliu European a recomandat să se analizeze situaţia României şi Bulgariei.

"Acest lucru se va întâmpla la JAI din octombrie, când avem şanse să se deschidă accesul pentru noi şi pentru Bulgaria, cu condiţia ca raportul verbal pe justiţie care se va face, deci nu va fi un raport scris, MCV din vară, care va fi un raport verbal de progres, să nu ne dea înapoi", a declarat şeful statului la Adevărul Live.

Preşedintele a spus că are "o reţinere" cu privire la faptul că Parlamentul "a colectat” deja 11 membri ai săi pentru care nu a aprobat ori arestarea ori investigarea ori pentru care nu s-au pus în aplicare hotărâri judecătoreşti definitive care îi arătau incompatibili, chestiune care s-a ridicat şi la Consiliu.

"Această problemă mi s-a ridicat în ultimul Consiliu, când am abordat problema (aderării la Schengen - n.r.) şi am obţinut o anexă la concluzii care prevede expres discutarea Schengen pentru România şi Bulgaria (...) Mi s-a ridicat problema Parlamentului şi am încercat să explic colegilor, membri ai Consiliului European, că ultimul MCV subliniază buna funcţionare a instituţiilor care ţin de justiţie şi acolo sunt bune aprecieri pentru ANI, DNA, Înalta Curte (...) Singura zonă care e criticată e Parlamentul", a declarat Băsescu.

El a precizat că le-a transmis liderilor europeni că Parlamentul este o instituţie politică asupra căreia nimeni nu poate interveni direct.

Totodată, Băsescu a spus că "a mai fost un guvern" care a ridicat problema integării romilor. "Am spus: «Oameni buni, minoritatea roma a fost eliberată de pe moşiile boierilor noştri în secolul XIX, am reuşit să-i integrăm atât cât am reuşit, dar, dacă vreţi să ne ţineţi la poarta Schengen până se integrează toată comunitatea, înseamnă că mai aşteptăm zeci de ani»", a relatat preşedintele.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la 26 iunie, că va ridica, din nou, problema accesului României la Schengen, bazându-se pe raportul MCV, dar a precizat că legea adoptată în Parlament privind scoaterea din atribuţiunile ANI a conflictului de interese la nivelul administraţiei locale nu ajută.

Şeful statului a precizat, la Aeroportul ”Henri Coandă”, înainte de plecarea la Consiliul European, că la reuniune vor fi abordate teme cu impact direct pentru România, precum spaţiul de securitate, libertate şi justiţie.

"Aici se va face o analiză asupra gestionării Spaţiului Schengen, care vizează, printre altele, capacitatea Uniunii de a face faţă presiunii la frontiere legată de imigraţie, politicile referitoare la azil, cooperarea poliţienească şi judiciară, iar pe acest fond eu voi ridica din nou problema accesului României în Spaţiul Schengen", a precizat Băsescu.

Preşedintele a explicat că argumentele de susţinere a începerii procesului de intrare în Schengen "derivă exact din raportul MCV care arată buna funcţionare a justiţiei în ansamblu prin modul cum este apreciată activitatea DNA, ANI, ICCJ".

"În ceea ce ne priveşte, considerăm că procesul trebuie să înceapă - procesul de intrare a României în Spaţiul Schengen - chiar dacă în raportul MCV sunt şi suficiente elemente care se constituie în zonă de critică, dar în mod deosebit la adresa clasei politice, a Parlamentului", a afirmat Traian Băsescu.

"Sigur, ultima lege votată în Parlament care scoate în afara controlului şi atribuţiunilor ANI conflictul de interese la nivelul administraţiilor locale nu e de natură să ne ajute, dar oricum eu am obligaţia să ridic această problemă şi să susţin necesitatea începerii procesului de aderare la Spaţiul Schengen", a mai spus Traian Băsescu.

După Consiliu, Traian Băsescu a declarat că aderarea la Schengen urmează să se discute în primul Consiliu JAI, revenindu-se astfel la decizia din 2012, menţionând că a fost introdusă "o minută" la concluziile Consiliului European, "pregătind întâi cele două motoare: pe doamna Merkel şi pe preşedintele Hollande".

"Am folosit oportunitatea, sigur, pregătind întâi cele două motoare: pe doamna Merkel şi pe preşedintele Hollande, pentru o minută care se anexează concluziilor Consiliului European, în care se revine la decizia Consiliului European din 2012, când am fost aproape să obţinem intrarea în Schengen, dar au fost evenimentele din vară, de a se discuta în primul Consiliu JAI problema accesului în Spaţiul Schengen a României şi Bulgariei", a precizat preşedintele Traian Băsescu, vineri, la finalul Consiliului European.

El a arătat că această iniţiativă a fost preluată în minută şi este foarte importantă.

"Eu am spus că, până la sfârşitul mandatului, am acest obiectiv să înceapă procesul de intrare în spaţiul Schengen, fie că-l vom începe numai cu aeroporturile, dar procesul trebuie să înceapă pentru că, odată început, procesul trebuie să se termine", a adăugat Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici