Băsescu: Consultările vor decurge conform Constituţiei şi legii partidelor. Nu se va întâmpla varianta în care USL va veni şi va spune un nume

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că modalitatea în care va face consultările de la Palatul Cotroceni de după alegerile din 9 decembrie rezultă din art.103 al Constituţiei şi Legea partidelor 14/2003, adăugând că nu se va întâmpla varianta în care USL va veni şi va spune un nume.

2811 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Consultările vor decurge conform Constituţiei şi legii partidelor. Nu se va întâmpla varianta în care USL va veni şi va spune un nume

Traian Băsescu (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Băsescu a arătat şi că va organiza în curând o nouă conferinţă cu presă dedicată special modalităţii de organizare a consultărilor politice de după alegeri.

"Cele ce veţi citi în Legea 14/2003 se pun lângă articolul 103 şi se află cum se desfăşoară legal consultările. Pentru că am convingerea că nu sunteţi foarte la curent cu legea 14/2003, vă promit o conferinţă de presă în care să fim în cunoştinţă de cauză şi unii şi alţii, să analizăm efectele nocive ale propagandei USL legate de cum cum vin ei cu tot USL-ul la Cotroceni, spun un nume şi pleacă. Nu se va întâmpla aşa ceva. Vor trebui să respecte Constituţia şi legea partidelor, cu definiţiile în lege, aşa cum ele sunt", a declarat Băsescu, în conferinţa de presă de luni seară, de la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă va desemna un premier de la PDL în eventualitatea în care democrat-liberalii vor câştiga mai multe mandate decât PSD, Băsescu a răspuns că nu crede că se va întâmpla aşa la alegeri.

"O să fiu foarte sincer cu dumneavoastră, o să vă spun că nu cred. Nu cred, aşa că nu are rost să presupun inutil", a spus Băsescu.

Pe de altă parte, el a precizat că nu va obstrucţiona procesul de consultări politice de după alegeri.

"În intenţia mea este să respect Constituţia şi legea. Pentru că nerespectarea duce la nişte distorsiuni foarte grave ale unui proces de consultare constituţional care are ca rezultat desemnarea unui prim-ministru. Deci lucrurile nu sunt la latitudinea preşedintelui. Preşedintele trebuie să dea şansa consultării şi nu să o obstrucţioneze", a afirmat el.

De asemenea, Băsescu a subliniat că guvernele nu se fac după sondajele actuale, ci după majoritatea din Parlament.

Preşedintele a menţionat că va avea grijă să desemneze un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament.

"Voi face consultări, că voi respecta Constituţia şi mai ales voi avea grijă să desemnez un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament. Pentru mine obiectivul este să desemnez un prim-ministru care să îşi poată forma un Cabinet şi o majoritate parlamentară, pentru că eu doar tatonez, responsabilitatea politică de a trece cabinetul prin Parlament este a prim-ministrului desemnat", a spus Băsescu.

Totodată, preşedintele a afirmat că va respecta "litera şi spiritul Constituţiei" şi nu va abdica de la acestea doar de dragul de a avea o înţelegere cu USL privind guvernarea.

"Ce vă pot spune însă cu certitudine este că orice presiune ar face, nu voi abdica de la Constituţie şi de la legile ţării. Asta trebuie să înţeleagă, că nu îmi voi aşeza pe conştiinţă un moment în care de dragul de a fi bine şi de a face o înţelegere să abdic de la atribuţiuni constituţionale şi de la responsabilitatea de a respecta litera şi spiritul Constituţiei", a mai spus el.

Articolul 103 din Constituţie stabileşte că "preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament".

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:

- Dacă vor continua să mă implice în campanie, voi replica în fiecare zi

- N-aş desemna un premier dacă n-aş crede că poate să facă o majoritate

- La Referendum, Autoritatea Electorală a făcut strict verificarea votului dublu, atât. Listele false nu le-a putut verifica Autoritatea Electorală. Am chiar şi probe din teritoriu, de la organizaţii, dar n-am vrut să le fac publice pentru că ar afecta ancheta procurorilor

- Intenţia mea este să respect Constituţia şi legea. Nerespectarea duce la nişte distorsiuni foarte grave ale unui proces constituţional. Preşedintele trebuie să dea şansa consultării şi nu s-o obstrucţioneze.

- Nu voi abdica de la atribuţiunile Constituţionale şi de la responsabilitatea de a respecta litera şi spiritul Constituţiei

- Eu bătălia o voi da strict, strict pentru respectarea Constituţiei. Orice presiune ar face, nu voi abdica de la Constituţie şi de la legile ţării

- Constituţia României: modul de desfăşurare a consultărilor. În Legea partidelor, legea 14/2003, este definită şi Alianţa şi Coaliţia şi Partidul. Ce veţi citi în legea 14/2003 se pun lângă articolul 103 şi se află cum se desfăşoară legal consultările

- N-aş vrea să ajungem în data de 10 şi să nu ştim legile după care se vor face consultările

- Indiferent cât de frumos le vorbeşte un candidat, indiferent că e de la USL, că e de la ARD, dacă ştiu din presa locală sau de la televizor că are un dosar penal, îi rog să nu îl voteze!

- Dar ar fi un mesaj extraordinar că românii nu tolerează corupţia şi românii nu sunt neapărat egali cu clasa politică. Înţelepciunea românilor care merg la vot este deasupra înţelepciunii reduse pe care au arătat-o parlamentarii legat de cazurile de corupţie

- Mi-aş dori mult ca românii să le demonstreze europenilor că ei nu tolerează suspiciunile de corupţie. Îi rog pe români să nu voteze niciun candidat, indiferent al cui este, dacă are dosar penal. Ar fi un semnal că românii nu tolerează corupţia

- Liderii politici au remarcat inapetenţa clasei politice de a lupta ferm împotriva corupţiei

- Voi desemna un premier care va trebui să treacă cu un vot majoritar prin Parlament ceea ce va legitima Guvernul. Majorităţile parlamentare se fac în Parlament

- Este de neconceput într-un stat de drept să existe chiar şi o bănuială că preşedintele nu ar încredinţa mandatul de premier unei persoane susţinute de o majoritate parlamentară

- Liderii europeni sunt neliniştiţi pentru că Guvernul nu a făcut ce trebuie, pentru ca România să continue absorbţia fondurilor europene

- Liderii europeni sunt neliniştiţi din cauza atacurilor la justiţie, de afectarea statului de drept, sunt neliniştiţi de faptul că doi miniştri nu pot fi anchetaţi de procurori pentru că majoritatea parlamentară a refuzat să le ridice imunitatea. Trei miniştri declaraţi incompatibili de ANI sunt menţinuţi în Guvern

- "Declaraţiile preşedintelui creează nelinişti între liderii UE". O astfel de afirmaţie este cel puţin lipsită de decenţă, dar te poţi aştepta la orice de la Ponta şi Antonescu

- Atributul de desemnare a premierului este al preşedintelui României, ţinând cont de capacitatea acelui premier de a forma o majoritate în Parlament

- "Declaraţiile repetate prin care Băsescu îşi anunţă intenţia de a nu respecta votul popular" - Aici este o minciună grosolană. Domnii de la USL sugerează că viitorul premier ales prin vot poate fi repsins de preşedinte. La alegerile legislative nu se alege primul-ministru

- În urma suspendării nu eu am fost cel care a primit o listă în 11 puncte ci Victor Ponta

- Şi aş mai face o ultimă remarcă, legată de cei doi lideri ai USL. Am văzut că se grăbesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure, măcar să nu ia banii înainte, pentru că voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale, să nu-şi imagineze că un om, un ministru cu dosar penal, fie el trecut şi prin Parlament, va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea

- De vreo şase luni oamenii ăştia mint că vor coabitare. O minciună demontată în scris şi lui Victor Ponta, care tot afirmă că vrea coabitare, nu aface decât să-i confirme calitatea de a minte

- Din mesajele care trebuie să le transmită candidaţii: Europa îi cere lui traian Băsescu că trebuie să respecte rezultatele alegerilor - este o mare minciună. Mie încă nu mi-a spus nimeni aşa ceva

- Preşedintele trebuie să fie neutru, dar ei îl folosesc pe preşedinte în materialele de campanie

- Consultările care vor avea loc: Domnii de la USL au un model propriu după care ar trebui să se desfăşoare

- Reacţia la instrucţiunile date de USL

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici