Băsescu: Este prima dată în 8 ani când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale. România este legitim prezentă la Consiliul European, dar este nelegitim reprezentată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că, pentru prima dată în 8 ani de mandat a fost "împiedicat" să îşi exercite atribuţiile constituţionale. Şeful statului a început declaraţia spunând că nu este cea mai veselă zi pentru el.

Imaginea articolului Băsescu: Este prima dată în 8 ani când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale. România este legitim prezentă la Consiliul European, dar este nelegitim reprezentată

Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

  • Am decis să nu merg la Bruxelles pentru a proteja ce am construit în 8 ani: o bună imagine a României.

  • Agenda Uniunii Europene de astăzi este mult mai subtilă decât pare. Documentul care se va discuta astăzi şi nu va apărea în concluzii este despre cedare de suveranitate.

  • Am luat decizia să nu merg la Bruxelles pentru că ar fi fost o situaţie stânjenitoare şi pentru partenerii noştri europeni. Nu am vrut să particip, chiar dacpă am abdicat de la o atribuţie constituţională.

  • România este legitim prezentă la Consiliul European, dar este nelegitim reprezentată. Niciun parlamentar sau politician important nu are a se plânge de modul cum Constituţia reflectă ordinea în stat, având în vedere că de 2 ani cer Parlamentului revizuirea Constituţiei.

  • Este pentru prima dată în 22 de ani când un premier îşi asumă prerogativele preşedintelui fără să aibă un mandat de la acesta. Aş spune o asumare nelegitimă de mandat de reprezentare a statului.

  • Această stânjenitoare dispută preşedinte-premier la Bruxelles ar fi făcut înconjurul lumii.

  • Este prima dată în 8 ani de exercitare a funcţiei când sunt împiedicat să-mi exercit atribuţiile constituţionale.

  • În cei 8 ani de când eu reprezint statul român am reuşit să ne creăm o bună reputaţie. Reputaţia ar fi fost pusă la îndoială dacă astăzi la Bruxelles am fi mers doi delegaţi.

O vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Bruxelles joi sau o eventuală prezenţă în clădirea Consiliului European a acestuia nu a fost notificată oficial până la această oră instituţiilor UE, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Premierul Victor Ponta a primit, joi, însemnul de conducător al delegaţiei României la reuniunea Consiliului European, iar miniştrii au primit badge-urile de membri ai delegaţiei, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici