Băsescu: În programul de guvernare aprobat în Parlament se vorbeşte de USL, dar USL nu mai e. Formaţiunea care a luat peste 50% nu mai e, mai corect e ca premierul să predea mandatul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că problema legată de programul de guvernare aprobat în Parlament este faptul că în acesta se vorbeşte despre USL, Uniune care în acest moment nu mai există şi ar fi mai corect ca premierul să predea mandatul.

499 afișări
Imaginea articolului Băsescu: În programul de guvernare aprobat în Parlament se vorbeşte de USL, dar USL nu mai e. Formaţiunea care a luat peste 50% nu mai e, mai corect e ca premierul să predea mandatul

Băsescu: În programul de guvernare aprobat în Parlament se vorbeşte de USL, dar USL nu mai e (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

El a citat din programul de guvernare, în care se făcea referire la "Guvernul USL".

"Problema unui nou guvern în configuraţia anunţată de premier este că pe tot parcursul programului de guvernare aprobat de Parlament se vorbeşte de USL, iar acum unul din partidele din USL a ieşit de la guvernare, iar guvernarea este USD plus UDMR şi nu este USD plus PNL", a precizat Traian Băsescu, la B1Tv, adăugând că în programul de guvernare este menţionat de 13 ori USL ca fiind "forţa politică ce-şi asumă susţinerea guvernului pentru atingerea obiectivelor".

"Or, nu mai avem USL, avem un alt partid care intră în guvernare, UDMR", a subliniat şeful statului.

"Aici au fost şi puţin imprudenţi: când ai o alianţă la ce ţii neapărat să nu vorbeşti numai de Guvern în programul de guvernare, să introduci USL ca factor activ în realizarea programului de guvernare", a mai spus Băsescu.

Potrivit lui Băsescu, dacă premierul vine cu un alt program de guvernare în Parlament, în care nu se mai vorbeşte de USL, ştie că este vorba despre un nou Guvern.

Totodată, preşedintele a subliniat că Antonescu l-a atenţionat pe Victor Ponta că "trebuie să depună mandatul, exact pe baza faptului că ştia discuţia de peste 50% (...) şi ştia că programul este pe numele USL".

Traian Băsescu a precizat că Parlamentul nu poate rezolva problema, pentru că "dacă, spre exemplu, ar merge cu un program de guvernare, Victor Ponta ar recunoaşte că este un guvern nou".

Băsescu: Formaţiunea care a luat peste 50% nu mai e, mai corect e ca premierul să predea mandatul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, că se va consulta, luni, cu specialişti pentru a vedea condiţiile în care noul Guvern poate fi instalat fără încălcarea Constituţiei, menţionând că USL, care a câştigat peste 50% la alegeri, nu mai există, iar mai corect ar fi ca premierul să predea mandatul.

Preşedintele a spus că premierul Ponta a fost desemnat în 2012 "fără consultarea altor partide" în afara celor din USL pentru că Uniunea, înscrisă ca formaţiune, câştigase la alegeri peste 50%.

"Ei au refuzat să vină ca partide, au venit toţi trei, Victor Ponta , Constantin, preşedintele PC, şi Crin Atonescu. Celelalte partide n-au mai fost chemate la negocieri pentru că e articol constituţional când un partid câştigă cu 50% e obligatorie desemnarea premierului de la acel partid. Ei au spus «N-am candidat ca partide, ci ca alianţă, Victor Ponta e candidatul acestei formaţiuni politice cu peste 50%»", a spus Băsescu.

Potrivit preşedintelui, acum partea care a câştigat peste 50% "a căzut".

"Ei nu mai sunt împreună. Un premier desemnat pe un articol constituţional nu mai are legitimitate când acel articol constituţional nu mai e aplicabil", a spus Băsescu.

Şeful statului a recunoscut că este "o situaţie deosebită" pentru i se va spune că la fel a fost cu Emil Boc şi Călin Popescu-Tăriceanu. "Da, dar ei nu au fost desemnaţi în baza unor majorităţi de peste 50%, n-a fost un automatism, a fost un proces de consultare care lăsa loc şi altor formaţiuni politice", a explicat Băsescu, adăugând că în urma alegerilor din 2012 nu s-au mai făcut consultări cu celelalte partide care au intrat în Parlament.

În opinia preşedintelui, în prezent există "o problemă de constituţionalitate".

"Eu nu vreau să fac jocuri politice din asta, pe mine mă interesază să nu creez un precedent neconstituţional, de aceea va trebui mâine (luni - n.r.) să mă consult foarte temeinic (...) nu vreau să introduc un mod neconstituţional de a gestiona o problemă", a spus Traian Băsescu.

Totodată, şeful statului a precizat că în cazul de faţă nu este vorba de o remaniere, "ci discutăm de o spargere a structurii politice care a luat peste 50%". "Iar eu am desemnat premierul în baza articolului constituţional care îi dădea dreptul să aibă premier fără să dea dreptul celorlalte partide la şansa de a fi într-un proces de consultare în vederea formării guvernului", a mai spus Băsescu.

El a menţionat că se va consulta serios, luni, cu specialişti, dacă Guvernul poate fi învestit cu actualul premier, pentru că nu vrea să creeze un precedent de încălcare a Constituţiei.

"Luni voi avea consultări foarte serioase cu oameni de specialitate, inclusiv cu direcţia mea juridică care analizează de vineri tot acest proces, şi să putem lua o decizie care să nu creeze un precedent care să fie legat de instalarea neconstituţională a unui nou guvern", a punctat Băsescu.

Şeful statului a spus că în această situaţie mai corect ar fi ca premierul să-şi depună mandatul.

"Obiectivul meu nu este să şicanez, obiectivul meu este să instalăm un guvern constituţional. Aici avem două variante: ori ajungem la concluzia că este posibil când un premier care provine dintr-o formaţiune politică cu peste 50% pe urmă să renunţe la nişte fracţiuni din acea formaţiune (...) Cel mai corect mie mi s-ar părea ca într-o astfel de situaţie premierul să depună mandatul, să spună, «Domnule preşedinte, automatismul în baza căruia am fost desemnat nu mai funcţionează, trebuie să alcătuim un alt guvern»", a declarat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Cotroceni, că va face tot ce ţine de el pentru o instalare constituţională a Guvernului şi pentru respectarea Constituţiei, el menţionând că face şi o sugestie: "Citiţi Programul aprobat de Parlament, pentru curiozitate".

Întrebat, după declaraţia de presă privind situaţia din Ucraina, despre negocierile amânate dintre USD şi UDMR pentru formarea Guvernului, Băsescu a răspuns: "Despre Guvern vorbim mâine".

"Vă asigur că vreau să vorbesc, dar nu vreau să ascund un subiect atât de important. Vreau să înţelegeţi asta. Subiectul Ucraina este extrem de important şi cred că nu este momentul să îl amestec cu alte subiecte, de politică internă", a adăugat şeful statului.

El a precizat că va face ce ţine de el pentru o instalare constituţională a Guvernului.

"Ce vă asigur este că, din punctul meu de vedere, voi face tot ce ţine de mine pentru o instalare consituţională a Guvernului şi pentru respectarea tuturor articolelor din Constituţie", a mai spus Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici