Băsescu: Între Ponta şi Antonescu nu voi ezita să pun votul pe Antonescu, deşi sunt două belele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că între Victor Ponta şi Crin Antonescu în turul doi la prezidenţiale nu va ezita să pună votul pe liberal, pentru că deşi aceştia sunt "două belele", liderul PNL "măcar nu minte de dimineaţă până seara".

612 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Între Ponta şi Antonescu nu voi ezita să pun votul pe Antonescu, deşi sunt două belele

Preşedintele PNL Crin Antonescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

El a adăugat că cei doi au reputaţie proastă.

Băsescu a precizat însă că dacă dreapta nu va face nimic pentru a obţine un scor bun la europarlamentare astfel încât să poată pune probleme la prezidenţiale, iar în turul doi vor intra Victor Ponta şi Crin Antonescu, atunci el în va alege pe liberal.

"Între Ponta şi Antonescu nu voi ezita să pun votul pe Antonescu", a spus Băsescu, la B1 TV, precizând că liberalul, spre deosebire de premier, măcar nu a vrut să aibă titlu de doctor fără să merite şi nu minte de dimineaţă până seara.

În acest context, preşedintele a spus că premierul a minţit şi când a spus că a vorbit cu Antonescu la telefon şi că acesta a fost de acord cu înfiinţarea comisiei parlamentare pe subiectul terenului din Călăraşi. În opinia preşedintelui Băsescu, faptul că nu s-a făcut comisia este motivat de minciuna spusă de premier.

El a criticat şi faptul că partidele de dreapta, inclusiv PDL, par preocupate doar de a-şi desemna candidaţii la Preşedinţie, în loc să dea un semnal puternic străduindu-se să obţină un rezultat bun la europarlamentare.

Preşedintele a spus că mulţi politcieni de dreapta par a avea "capul mare", visându-se preşedinţi.

Întrebat despre declaraţiile unor politicieni din PDL, cum ar fi Raluca Turcan, care au spus că mai degraba îi taie o mână decât să voteze cu Crin Antonescu, preşedintele a spus că cei care vor să se mutileze trebuie să ştie ca asta nu îi face mai frumoşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici