Băsescu, întrebat despre comisia Udrea: Orice ministru este supus controlului parlamentar

Preşeditnele Traian Băsescu a declarat, joi, întrebat despre intenţia anunţată de constituire a unei comisii parlamentare în cazul ministrului Elena Udrea (PDL), că orice ministru este supus controlului parlamentar şi areobligaţia de a răspunde Parlamentului indiferent de partidul din care provine.

24 afișări
Imaginea articolului Băsescu, întrebat despre comisia Udrea: Orice ministru este supus controlului parlamentar

Băsescu, întrebat despre comisia Udrea: Orice ministru este supus controlului parlamentar

Solicitat să comenteze în legătură cu informaţiile apărute în ultimele zile, ziariştii de la Ministerul Turismului ar fi primit bani sub formă de diurne, şeful statului s-a abţinut de la comentarii.

"Ce vă pot spune este pentru jurnaliştii de la Preşedinţie, niciodată n-au primit, cel puţin în mandatul meu, nici diurnă, nici cazare sau altceva. Pur şi simplu noi anunţăm instituţiile de presă şi în limita locurilor disponibile îi luăm cu noi pentru a le uşura misiunea", a spus Băsescu, după care a adăugat, râzând: "Dar şi acest lucru este în evaluare".

Întrebat apoi în legătură cu faptul că liberalii au cerut o comisie de anchetă în cazul ministrului Elena Udrea, el a spus că orice ministru trebuie să se supună controlului parlamentar, indiferent de partid.

"Cred că orice ministru este supus controlului parlamentar şi miniştrii au obligaţia de a răspunde Parlamentului indiferent de partidul din care fac parte", a spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici