Băsescu, la adresa premierului Olandei: Un arogant/ În spate, la summitul de la Sibiu, au fost numai neînţelegeri

Traian Băsescu a declarat că premierul olandez Mark Rutte este „un arogant”, în contextul afirmaţiei acestuia cu privire la faptul că România nu va intra în Schengen până nu începe să respecte statul de drept şi valorile democraţiei.

6998 afișări
Imaginea articolului Băsescu, la adresa premierului Olandei: Un arogant/ În spate, la summitul de la Sibiu, au fost numai neînţelegeri

Băsescu, la adresa premierului Olandei: Un arogant

„Un arogant. El a mai venit odată acum vreo patru luni, imediat după ce România a preluat Preşedinţia Consiliului UE, a avut o întâlnire cu premierul. Singurul mesaj pe care l-a dat la conferinţa cu Dăncilă a fost nu veţi intra în Schengen. Aici trebuie lecuit cu Germania. Doamna Merkel e mult mai înţeleaptă. Mark Rutte a fost duşman din acest punct de vedere, dar cred că Merkel e suficient de înţeleaptă să spună pentru România Schengen, măcar pentru aeroporturi. Poziţia Guvernului olandez este fără explicaţie. A venit nenorocirea din vară cu suspendarea mea din 2012, cu pulverizarea instituţiilor şi s-a spus - România iar aveţi probleme cu statul de drept”, a afirmat Traian Băsescu, sâmbătă, la România TV.

Fostul preşedinte a adăugat că ar fi foarte bine dacă România ar putea intra în Schengen măcar cu aeroporturile, de la începutul lunii octombrie.

„După părerea mea, Germania s-a săturat şi ea de aroganţele Olandei şi România va putea intra de la 1 octombrie, măcar cu aeroporturile. E excelent să intrăm acum în Schengen cu aeroporturile, pentru populaţie ar fi un sistem de circulaţie mult mai lejer. Dacă ne-ar da posibilitatea să intrăm cu frontierele tereste trebuie să vedem dacă ne-ar conveni sau nu. O Românie fără control la frontiere ar avantaja extrem de mult transportatorii”, a conchis Băsescu.

Reacţia senatorului PMP, candidat la europarlamentare, vine după ce premierul olandez Mark Rutte, aflat joi la Sibiu unde a participat la summitul informal al liderilor UE, a declarat că România va putea intra în spaţiul Schengen după ce va începe să respecte valorile democraţiei şi ale statului de drept.

Întrebat când consideră că România va fi pregătită pentru a fi admisă în spaţiul Schengen, Rutte a declarat că acest lucru se va întâmpla când va începe să se conformeze „tuturor regulilor statului de drept şi ale democraţiei”.

Traian Băsescu, despre summitul de la Sibiu: În spate au fost numai neînţelegeri

Traian Băsescu a afirmat că summitul de la Sibiu a fost, din punct de vedere organizatoric, un succes pentru România, însă în spatele reuniunii au existat numai neînţelegeri. Fostul preşedinte a adăugat că din perspectiva Declaraţiei adoptate a fost un eşec.

„Din punct de vedere al României a fost un succes, dar conţinutul declaraţiei e unul cu un vocabular bruxellez care şi-a asumat ca singură misiune să dea o notă de optimism cetăţenilor care au îngrijorări. Dar în spate au fost numai neînţelegeri. Prima şi cea mai importantă a fost neînţelegerea pe evoluţia schimbărilor climatice, iniţiativa lui Emmanuel Macron, care a venit şi cu o listă de şapte ţări care erau de acord cu propunerea lui şi a plecat cu o coliziune majoră cu Germania, Polonia, România. Pentru că Macron propune ca în 2050 emisiile de carbon în UE să fie zero. Ori e un obiectiv exagerat care pune ţările din UE care pune în situaţie de necompetitivitate cu economia Chinei şi chiar a Indiei”, a declarat Traian Băsescu, sâmbătă, la România TV.

Fostul şef de stat a adăugat că un succes al summitului a fost dat şi de faptul că mulţimea care s-a strâns la summit i-a aplaudat pe oficialii europeni, ceea ce pentru a aceştia se întâmplă foarte rar.

„Summitul de la Sibiu s-a văzut bine pentru România. Tusk a venit cu declaraţia scrisă de la Bruxelles. România nu a modificat niciun cuvânt din declaraţie. Veţi vedea o relaxare a unor adversari, pentru că totul a fost bine organizat, totul a fost ca într-o ţară civilizată. Un rol extraordinar l-au avut cetăţenii care au ieşit şi i-au aplaudat pe membrilor europeni ceea ce se întâmplă foarte rar. A fost un mare succes pentru România summitul. A fost un mare eşec din punct de vedere al declaraţiei, pentru că poate fi contrazisă punct cu punct. Se aştepta cu totul altceva. Se aştepta viziune şi nu lozinci. Vom apăra o singură Europă. Cum aperi frate, când îmi spunea după declaraţia de la Roma de Europa cu mai multe viteze? Deci, Consiliul se contrazice de la un summit la altul. Marile ţări cu influenţă sunt la final de mandat. Eu am fost primul din această generaţie care am ieşit. Acum iese Merkel, Jean-Claude Juncker, Tusk. Mulţi dintre liderii care au adus Europa într-o situaţi dificilă mai şi pleacă”, a conchis Băsescu.

Şefii de stat şi guverne din statele membre UE au adoptat, joi, Declaraţia de la Sibiu cu privire la viitorul Uniunii Europene, în cadrul Summitului de la Sibiu. Înaintea lucrărilor reuniunii liderilor europeni, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că a contribuit şi el „un pic la document”.

La încheierea primei părţi a lucrărilor Summitului de la Sibiu şefii de stat şi de guvern din statele membre ale UE au făcut baie de mulţime. Aceştia au ieşit în Piaţa Mare, pentru a face poza de familie, unde au fost întâmpinaţi cu aplauze iar oamenii au strigat „Europa” şi „Europa unită”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici