Băsescu: Lucrurile vor evolua pozitiv în relaţiile româno-ruse

Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni, la lansarea unei emisiuni filatelice comune româno-ruse, şeful statului dând asigurări că lucrurile vor evolua pozitiv în relaţiile dintre cele două ţări.

22 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Lucrurile vor evolua pozitiv în relaţiile româno-ruse

Băsescu: Lucrurile vor evolua pozitiv în relaţiile româno-ruse (Imagine: Mediafax Foto)

Evenimentul la care a participat şeful statului a fost prilejuit de lansarea unei emisiuni filatelice româno-ruse având ca subiect monumente din cele două ţări aflate în patrimoniul UNESCO. Expoziţia filatelică în cadrul căreia a fost lansată emisiunea marchează 150 de ani de viaţă filatelică în România.

Emisiunea filatelică româno-rusă lansată cu acest prilej marchează, de asemenea, 130 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări.

În discursul său, preşedintele Băsescu a spus că evenimentul marchează începutul unui alt tip de relaţie între cele două ţări, apreciind că timp de 130 de ani relaţiile diplomatice bilaterale au fost "adesea complicate".

El a ţinut să sublinieze că expoziţia filatelică este din una dintre cele care dobândesc tot mai mult prestigiu.

"Faptul că la Bucureşti sunt prezente colecţii din 74 de ţări, circa 800 de colecţii, arată nu numai interes, ci şi respect pentru această latură a activităţii unui stat - emisiunile de timbre", a spus Băsescu, felicitându-i pe organizatori pentru efortul de a aduce colecţii de excepţională importanţă la această expoziţie.

"Evoluţiile din ultimii trei ani arată însă că ambele ţări doresc să clarifice nu relaţiile trecutului, ci viitorul. Discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele Putin şi în 2005 şi anul acesta arată voinţa din ambele părţi ca relaţia româno - rusă să devină o relaţie solidă, pragmatică, bazată pe interesul reciproc şi pe găsirea de soluţii în regiunea noastră, în regiunea Mării Negre", a spus şeful statului.

El a adăugat că tema emisiunii filatelice comune este "excelent aleasă".

"A subliniat ceea ce ne uneşte cel mai puternic: ortodoxia. Suntem două popoare ordotoxe. A mai subliniat un lucru deosebit: faptul că ambele popoare sunt capabile să dea lumii, patrimoniului cultural, lucruri de excepţională valoare, fie că vorbim de Biserica Sfântu Gheorghe de la Voroneţ, fie că vorbim de Biserica Sfântul Dimitrie de la Vladimiri (reprezentate în emisiunea filatelică româno - rusă - n. r.)", a apreciat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că emisiunea filatelică mai subliniază faptul că cele două state sunt capabile să coopereze "în domenii sensibile".

"Timbrele, ca şi banii, au un puternic caracter naţional. Faptul că autorităţile din cele două state au decis să emită o serie comună de timbre arată capacitatea şi deschiderea, capacitatea de a coopera, pe de o parte, şi pe de altă parte deschiderea celor două state pentru cooperare", a spus Băsescu.

Preşedintele a ţinut să menţioneze că lansarea emisiunii filatelice este doar una din manifestările organizate cu prilejul marcării a 130 de ani de relaţii diplomatice româno-ruse.

"Vă asigur că lucrurile vor evolua pozitiv în relaţia dintre România şi Rusia", a spus Băsescu.

Înainte de discursul şefului statului, ambasadorul rus la Bucureşti, Alexandr Ciurilin, prezent la eveniment, i-a felicitat pe organizatori pentru "alegerea foarte reuşită" a temei emisiunii filatelice.

"Ea reflectă un caracter absolut deosebit al relaţiilor dintre statele noastre. Noi suntem apropiaţi prin modul de trai, prin mentalitate. Majoritatea credincioşilor din România şi din Rusia sunt de credinţă ortodoxă şi cred că în acest timbru este reflectată anume această trăsătură comună. Eu aş dori să cred că faptul că această emisiune are loc în anul în care se sărbătoresc 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia, noi ne aducem încă o contribuţie la întărirea relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre popoarele noastre, pentru care au făcut foarte multe domnul preşedinte Băsescu şi preşedintele Putin", a spus Ciurilin.

După discurs, preşedintele Traian Băsescu a vizitat standurile expoziţiei filatelice, fotografiindu-se cu unii dintre vizitatori şi organizatori şi dând autrografe.

"Ciadul avea timbre foarte frumoase. Pur şi simplu îmi plăcea. A fost o perioadă scurtă în care le-am colecţionat. Se cumpărau plicuri cu timbre", le-a spus Băsescu ziariştilor prezenţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici