Băsescu: Miza dărâmării Guvernului Boc, evitarea referendumului pentru unicameral

Preşedintele Traian Băsescu a delcarat, miercuri, că prin avizul negativ dat de Parlament cererii sale de organizare a referendumului, se vede miza dărmânării Guvernului Boc.

20 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Miza dărâmării Guvernului Boc, evitarea referendumului pentru unicameral

Băsescu: Miza dărâmării Guvernului Boc, evitarea referendumului pentru unicameral (Imagine: Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)

"Uşor, uşor, vedeţi miza dărâmării Guvernului Boc. Unul din obiectivele coaliţiei PSD-PNL a fost să nu se desfăşoare acest referendum pentru unicameral, iar un preşedinte care nu are Guvern care să-i susţină decretul de organizare a referendumului practic nu poate organiza referendumul, pentru că Guvernul trebuie să îl pună în aplicare", a spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, miercuri dimineaţă, la şedinţa Colegiului Director al PDL, fiind primit cu aplauze de către democrat-liberali.

Democrat-liberalii s-au reunit, miercuri dimineaţă, în şedinţa Colegiului Director, în cadrul căreia urmează să se facă o ultimă analiză înaintea startului campaniei electorale, la ora 14.00 urmând să se depună la Biroul Electoral Central candidatura lui Traian Băsescu la prezidenţiale.

Parlamentarii au votat, miercuri, pentru aviz negativ la scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind convocarea unui referendum naţional în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale pe tema Parlamentului unicameral şi reducerea numărului parlamentarilor la maximum trei sute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici