Băsescu nu a citit scrisorile lui Olteanu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Culturii din Iaşi, că scrisorile pe care i le-a trimis preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, "stau în plic, nedeschise" şi a precizat că le va citi după 26 noiembrie.

2 afișări
Imaginea articolului Băsescu nu a citit scrisorile lui Olteanu

Băsescu nu a citit scrisorile lui Olteanu

"S-au adunat mai multe scrisori de la Bogdan Olteanu. Ele stau în plic, nedeschise, cum le-am primit, le voi citi după 26 noiembrie", a afirmat Traian Băsescu.

Începând cu data în care Parlamentul a trimis la Preşedinţie pentru promulgare legea votului uninominal pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, Bogdan Olteanu i-a trimis zilnic scrisori deschise preşedintelui Traian Băsescu, cerându-i să promulge actul normativ. Luni, Olteanu i-a trimis a treisprezecea scrisoare şefului statului.

Săptămâna trecută, într-o dezbatere la GDS, preşedintele Traian Băsescu a dat asigurări că nu se va produce o dublă invalidare în legătură cu introducerea uninominalului prin insuficienta prezenţă la vot şi, concomitent, prin nepromulgarea legii asumate de Guvern.

"După exit poll-uri (de la referendum - n.r.) şi înainte de a mă urca în avion pentru Spania (unde face, după referendum, o vizită oficială anunţată încă din primăvară - n.r.) voi şti ce am de făcut", a spus Băsescu. El a ţinut să precizeze că va ţine cont de voinţa poporului, exprimată la referendum, în decizia privind promulgarea legii asumate de Guvern. Băsescu a spus că are posibilitatea să retrimită legea la Parlament sau să sesizeze Curtea Constituţională "pe baza unui articol din Constituţie". El a adăugat, râzând, că mai poate câştiga timp pentru a se gândi la ce este de făcut cu această lege în cazul în care o trimite la Curtea Constituţională.

Şeful statului a ţinut însă să sublinieze că, potrivit Constituţiei, nu poate retrimite Parlamentului o lege decât o singură dată, după care este obligat să o promulge. Băsescu precizat că "toate variantele sunt pregătite", în funcţie de rezultatul care se va înregistra la referendum.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici