Băsescu: România nu mai poate întârzia decizia privind tratatul de stabilitate fiscală

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că tratatul de stabilitate fiscală convenit de ţările UE nu este o urgenţă a şefului statului, ci trebuie semnat până la 1 martie, iar România nu mai poate întârzia luarea acestei decizii.

592 afișări
Imaginea articolului Băsescu: România nu mai poate întârzia decizia privind tratatul de stabilitate fiscală

Băsescu: România nu mai poate întârzia decizia privind tratatul de stabilitate fiscală (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"În ceea ce priveşte tratatul, vreau să fie foarte clar că nu este o urgenţă a preşedintelui. Tratatul, dacă vom decide să îl semnăm, trebuie semnat pe 1 martie, deci peste două săptămâni, şi trebuie pregătite procedurile de semnare a tratatului, ca atare, nu mai avem prea mult până să luăm o decizie, iar tratatul nu poate fi semnat fără o susţinere a partidelor parlamentare sau măcar a majorităţii parlamentare pentru acest demers", a spus Băsescu.

El a subliniat că România nu mai poate întârzia procesele de luare a deciziei privind semnarea sau nu a tratatului la 1 martie.

De asemenea, Băsescu a precizat că el a făcut liderilor coaliţiei guvernamentale propunerea de a semna un protocol pe această temă la nivelul tuturor partidelor parlamentare.

"Din câte am discutat cu partidele de opoziţie cu ocazia altor întâlniri, nu există opoziţie din acest punct de vedere, dar trebuie să avem convingerea că există măcar o majoritate parlamentară care susţine semnarea tratatului. În lipsa unui astfel de protocol, nu se poate semna tratatul la 1 martie. Sper ca în timpul cel mai scurt să fie redactat protocolul şi partidele politice care sunt de acord cu participarea noastră la tratatul de stabilitate fiscală ca tratat interguvernamental, şi nu tratat al Uniunii, să se pronunţe, pentru ca decizia politică să poată fi luată în timp util şi comunicată în timp util la Bruxelles", a mai spus preşedintele.

Formaţiunile coaliţiei majoritare vor semna un protocol de susţinere a semnării şi ratificării de către România a tratatului UE de guvernanţă fiscală, iar acesta va fi deschis şi opoziţiei, de la care se aşteaptă dialog şi pe alte teme ale agendei publice, au anunţat, luni, liderii partidelor coaliţiei, la finalul consultărilor de la Cotroceni.

USL nu a participat, luni, la consultările de la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu a trimis, duminică, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor reprezentate în Parlament, prin care îi invita la Cotroceni, luni, pentru discuţii privind dialogul dintre partide şi funcţionarea Legislativului şi perspectivele ratificării de către România a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară.

Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat la sfârşitul lunii ianuarie un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituţie, până la finalul anului 2013, în unele condiţii acest lucru fiind necesar de făcut chiar şi mai repede.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici