Băsescu: Unii politicieni populişti au început să se pregătească de campanie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, în timpul întrevederii cu membrii delegaţiei comune FMI, CE şi BM, că "unii politicieni populişti" au început să se pregătească de campanie, afirmând că mesajul său este că " România trebuie să rămână serioasă".

473 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Unii politicieni populişti au început să se pregătească de campanie

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Problema este, din ce am observat în ultimele zile, că unii politicieni populişti au începută să se pregătească de campanie. Nu, România trebuie să rămână serioasă. Acesta este mesajul meu către dumneavoastră şi aşa va rămâne şi fără nicio promisiune care nu poate fi acoperită, precum în 2008, când a fost generat dezastrul şi românii au suferit în 2009 şi 2010", a declarat Traian Băsescu.

El a precizat că nu trebuie uitată lecţia din 2008.

Preşedintele Traian Băsescu a primit, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale.

Misiunea comună a FMI, CE şi BM se află la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv şi a modului în care au fost îndeplinite ţintele stabilite pentru prima jumătate a acestui an.

Rezultatele evaluării vor fi prezentate luni, într-o conferinţă de presă, de către oficialii FMI, Băncii Mondiale şi cei ai Comisiei Europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici