Băsescu: Voi solicita elaborarea unei noi strategii de apărare a României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în Parlament, că va solicita elaborarea unei strategii de apărare naţională a României, subliniind totodată importanţa sprijinului acordat de Franţa pentru obţinerea postului de comisar pentru agricultură, dar şi rolul parteneriatului strategic cu SUA.

32 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Voi solicita elaborarea unei noi strategii de apărare a României

Băsescu: Voi solicita elaborarea unei noi strategii de apărare a României (Imagine:Bogdan Maran /Mediafax Foto)

"În calitate de preşedinte al CSAT voi solicita elaborarea unei strategii de apărare naţională a României având în vedere preîntâmpinarea ameninţărilor la adresa cetăţenilor şi a statului român, gestionarea eficientă a situaţiilor de criză şi participarea la procese de cooperare internaţională, inclusiv cele militare", a spus Băsescu.

El a precizat că este de datoria sa garantarea securităţii românilor "într-o manieră modernă, eficientă, în cooperare cu aliaţii noştri din NATO şi din UE".

Şeful statului a ţinut să sublinieze şi importanţa aprofundării unor parteneriate cu o serie de state de la care România a primit sprijin şi susţinere.

"Un exemplu cât se poate de semnificativ este obţinerea portofoliului pentru agricultură şi dezvoltare rurală în cadrul CE pentru care susţinerea Franţei a fost determinantă", a spus el.

"Ca şi parteneriatul strategic cu Republica Franceză, cel cu Statele Unite rămâne un pilon esenţial al politicii noastre externe. Ataşamentul nostru pentru acest parteneriat strategic cu America este legat de admiraţia pentru o ţară care a apărat, apără şi simbolizează democraţia", a adăugat Băsescu.

Şeful statului a mai spus că "o relaţie strânsă cu America" aduce României "siguranţă şi stabilitate, garanţia că dezvoltarea ţării nu va fi pusă în pericol de forţe externe".

Şeful statului s-a referit de asemenea şi la Republica Moldova, precizând că o prioritate a mandatului său va fi crearea premiselor pentru aderarea acesteia la UE.

În discursul rostit în 20 decembrie 2004, la preluarea primului mandat de şef al statului, Traian Băsescu declara că, în calitate de preşedinte al CSAT, va introduce în strategia de apărare a ţării lupta împotriva corupţiei la nivel înalt.

Băsescu preciza că va apăra intersele strategice ale României în plan extern şi va face din România un partener cu un cuvânt.

El mai anunţa că autorităţile de la Bucureşti vor manifesta deschidere faţă de Republica Moldova, astfel încât poporul acestei ţări să simtă că e parte a poporului român. Traian Băsescu anunţa şi că România va dezvolta relaţii privilegiate cu Marea Britanie şi SUA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici