BEC a respins şi unul din semnele electorale ale Partidului Social Român

Reprezentantul PDL în BEC, Cristian Ene, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Biroul Electoral Central a respins şi unul dintre semnele electorale ale Partidului Social Român, care depusese două semne pentru alegerile locale din iunie.

35 afișări
Imaginea articolului BEC a respins şi unul din semnele electorale ale Partidului Social Român

BEC a respins şi unul din semnele electorale ale Partidului Social Român

Biroul Electoral Central a respins un semn electoral al Partidului Social Român, care a depus două însemne electorale: unul în mod legal de către reprezentantul partidului, Ion Ciucă, reprezentând "Gânditorul de la Hamangia", semn pe care partidul îl are de la înfiinţare, şi un alt semn electoral, cu "Coloana lui Brâncuşi".

Reprezentantul PDL în BEC a precizat că, în urma analizei, s-a constatat că, în mod legal, poate rămâne ca semn electoral doar "Gânditorul de la Hamangia", deoarece, în statut, acesta este semnul electoral comunicat de persoana abilitată legal pentru a face adresele de depunere.

Biroul Electoral Central a respins, joi, şi semnul electoral al alianţei care îl susţine pe Cozmin Guşă, precum şi al acestei formaţiuni pentru Bucureşti, la propunerea reprezentanţilor PC şi PNL în BEC, Vlad Hogea şi, respectiv, Tudor Chiuariu.

Termenul pentru depunerea semnelor electorale la BEC, pentru alegerile locale din iunie, a expirat miercuri, iar joi Biroul Electoral Central a avut o şedinţă pe această temă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici